Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cehia și Slovacia impun restricții pentru nevaccinați. Este în discuție un nou lockdown

Cehia şi Slovacia au interzis de luni accesul persoanelor nevaccinate în hoteluri, puburi, saloane de coafură şi la majoritatea evenimentelor publice.

Ambele state vecine din Europa Centrală au adoptat noile măsuri săptămâna trecută, după Austria, care a stabilit pentru prima restricţii pentru persoanele nevaccinate, pentru ca luni să treacă la carantină completă, regiunea fiind un focar de infecţii cu noul coronavirus.

Ţările au luat deciziile din cauza numărului record al infecţiilor zilnice, în timp ce ratele de vaccinare sunt în urma celor din majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.

Slovacia are a treia cea mai scăzută rată de vaccinare din bloc, cu 46,8%, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), în timp ce 60% din populaţia cehă are administrată cel puţin o doză de vaccin, potrivit news.ro.

Dezbaterea privind o posibilă revenire la măsurile de izolare atât pentru cei vaccinaţi, cât şi pentru cei nevaccinati este în creştere, site-ul de ştiri slovac Dennik N raportând că guvernul ar putea discuta o propunere la o întâlnire de miercuri.

Citește și
ski
Ce se întâmplă cu românii care aveau vacanțele planificate în Austria

Coaliţia de guvernare a Slovaciei ar putea fi totuşi divizată, iar în Cehia politicienii de la guvernare s-au declarat împotriva carantinei, chiar dacă Camera Medicală Cehă a cerut acest luru.

Multe companii se tem de revenirea la restricţii mai dure, ca acum un an, când majoritatea magazinelor şi restaurantelor au fost nevoite să îşi închidă uşile înainte de sărbătorile de Crăciun.

”Cred că intrăm într-un alt blocaj... aşa că Crăciunul acesta va fi foarte asemănător cu ultimul”, a spus Jakub Olbert la una dintre pieţele sezoniere din Praga pe care le organizează şi le aprovizionează. El a spus că numărul de vânzători de la alte pieţe de Crăciun a fost deja redus la jumătate din cauza cerinţelor de distanţare, ceea ce a afectat afacerile.

Guvernul ceh trebuia să discute luni despre stabilirea stării de urgenţă, care îi va permite să ceară studenţilor la medicină să ajute în spitalele aflate în dificultate, unde soldaţi au fost deja trimişi în unele locuri.

Cadrul legal privind starea de urgenţă ar putea fi folosit şi pentru orice posibilă carantină ulterioară.

Conform noilor măsuri, doar persoanele care au fost vaccinate sau care s-au recuperat de Covid-19 în ultimele şase luni pot vizita restaurante, hoteluri, servicii sau evenimente publice precum jocurile sportive.

În mari părţi ale Slovaciei, guvernul a ordonat restaurantelor să închidă toate spaţiile interioare şi să servească numai la pachet, precum şi să restricţioneze accesul la servicii pentru cei nevaccinati.

Analiştii au spus până acum că impactul economic al noilor restricţii cehe ar putea fi limitat.

Vaclav Starek, preşedintele Asociaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor din ţară, a spus că cel mai important este menţinerea afacerilor în funcţiune, chiar dacă trebuie să se confrunte cu restricţii.

Creşterea numărului cazurilor de Covid-19 în Republica Cehă vine pe fondul unui transfer de putere după alegerile din octombrie, deşi atât fosta administraţie, cât şi cea viitoare au vorbit împotriva restricţiilor, în special în cazul şcolilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult