Cehia acuză Rusia că s-a implicat într-o explozie din 2014 la un depozit de arme. UE și NATO au fost informate
Praga a expulzat sâmbătă 18 angajaţi ai Ambasadei Rusiei, acuzaţi de spionaj, în legătură cu acest caz şi a informat că anchetele au stabilit o legătură a serviciilor secrete ruse în explozia în care au murit două persoane, relatează Agerpres.
De partea cealaltă, Vladimir Dzhabarov, prim-vicepreşedinte al Comisiei de afaceri externe a camerei superioare a Parlamentului rus, a spus sâmbătă, conform agenţiei ruse de presă Interfax, că acuzaţiile aduse de Praga sunt absurde şi că răspunsul Rusiei ar trebuie să fie unul pe măsură.
Expulzările şi acuzaţiile survin într-un moment extrem de tensionat între Rusia şi Occident şi au dus la cea mai mare dispută dintre Cehia şi Rusia de după 1989 şi căderea comunismului, când Praga s-a aflat sub dominaţia Moscovei timp de decenii.
Duminică, executivul european a confirmat un comentariu făcut pe Twitter de ministrul ceh de externe în exerciţiu, Jan Hamacek, potrivit căruia disputa va fi abordată în cadrul reuniunii virtuale de luni a miniştrilor de externe din UE, programată înainte de noile evoluţii.
Separat, poliţia cehă a anunţat că este în căutarea a doi bărbaţi, în legătură cu o activitate criminală gravă, care aveau paşapoarte ruseşti pe numele de Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov şi că aceştia s-au aflat în Cehia în zilele de dinaintea exploziei din 2014.
Aceste nume sunt aceleaşi cu cele folosite de cele două persoane, ofiţeri ai serviciului militar de informaţii rus (GRU), suspectate de implicare în tentativa de otrăvire în 2018 a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu agentul neurotoxic din epoca sovietică Noviciok, în oraşul britanic Salisbury. Rusia a negat orice implicare.
Statele Unite şi Marea Britanie şi-au exprimat pe deplin solidaritatea cu Cehia în disputa cu Rusia.