Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cea mai sângeroasă zi de la încheierea războiului din 2014. UE cere anchetă în Fâşia Gaza

Reprezentanta diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a cerut sâmbătă o "anchetă independentă" asupra folosirii muniţiei reale de către armata israeliană în Fâşia Gaza în cursul altercaţiilor care au făcut 16 morţi şi sute de răniţi.

"Folosirea muniţiei reale trebuie să facă obiectul unei anchete independente şi transparente", a declarat ea, subliniind că UE "deplânge" morţii şi adresează condoleanţe familiilor persoanelor ucise, relatează Agerpres, citând AFP.

"Libertatea de exprimare şi libertatea de asociere sunt drepturi fundamentale care trebuie respectate", a adăugat Federica Mogherini în numele celor 28 de state membre ale UE.

Zeci de mii de palestinieni, în special femei şi copii, s-au îndreptat vineri către mai multe puncte de-a lungul barierei frontaliere care separă Fâşia Gaza de Israel în cadrul "Marelui Marş al Întoarcerii".

Această mişcare de protest este prevăzută să dureze şase săptămâni pentru a cere 'dreptul de a se întoarce' al refugiaţilor palestinieni şi descendenţilor lor şi pentru a denunţa stricta blocada israeliană asupra Fâşiei Gaza.

Citește și
gaza
Momentul în care forțele israeliene folosesc drone cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea

Un mic număr dintre aceştia s-a apropiat la câteva sute de metri de bariera ultrasecurizată, frecvent scena ciocnirilor sângeroase între locuitori ai enclavei şi soldaţi. Armata a răspuns deschizând focul cu gloanţe adevărate şi făcând uz de gaze lacrimogene.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, 16 palestinian au fost ucişi de forţele israeliene şi peste 1.400 au fost răniţi, dintre care 758 de gloanţe reale. Ceilalţi protestatari au fost răniţi de gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.

A fost cea mai sângeroasă zi din Fâşia Gaza de la încheierea războiului din 2014.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult