Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre Israel și Hezbollah, de la războiul din 2006. Peste 270 de morți și 700 de răniți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre Israel și Hezbollah, de la războiul din 2006. 

Peste 270 de oameni au fost uciși și peste 700 răniți, potrivit Ministerului Libanez al Sănătății, după ce aviația israeliană a lovit sute de ținte Hezbollah, în sudul Libanului.

Armata israeliană le-a cerut civililor să se îndepărteze de zone folosite în scopuri militare de gruparea sprijinită de Iran. Iar raidurile israeliene au declanșat deja un exod al libanezilor care pleacă spre Beirut sau în nordul țării.

Imediat după ivirea zorilor, avioanele israeliene au început să lovească sute de ținte din Liban. Potrivit Ministerului Libanez al Sănătății, în bombardamente au murit aproape 300 de oameni, inclusiv femei și copii, și peste 700 au fost răniți. Spitalelor li s-a cerut să amâne toate operațiile care nu sunt urgente, pentru a fi pregătite să primească răniții.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „Organizația teroristă Hezbollah lansează atacuri fără încetare asupra civililor israelieni și nu are niciun gând să se oprească. Îi sfătuim pe civilii care locuiesc în apropierea clădirilor folosite de Hezbollah în scopuri militare să plece din zonă pentru propria siguranță.”

Citește și
liban
Planul pe termen scurt al Israelului în privința Libanului. "Hezbollah va primi lovitură după lovitură"

Oficialii de la Beirut au denunțat ceea ce au numit un „război psihologic” după ce libanezii au primit zeci de mii de mesaje pe telefoanele mobile, prin care li se cerea să plece din anumite zone ale capitalei. Imediat, principala șosea din centrul Beirutului s-a aglomerat, semn că mulți au plecat.

Armata israeliană susține că luptătorii Hezbollah folosesc clădiri și infrastructura civilă pentru a-și ascunde armele. Recent, israelienii au atacat o construcție de locuințe pentru a distruge o rachetă de croazieră de producție rusească, ce urma să fie lansată spre Israel.

Yoav Gallant, ministrul apărării din Israel: „Ne intensificăm atacurile în Liban, operațiunile continuă și vor continua până când ne vom atinge obiectivul – revenirea locuitorilor din nord, în siguranță, la casele lor.”

Armata susține că, deocamdată, se concentrează pe campania aeriană, dar...

Reporter: „Este necesară o incursiune terestră în Liban? Armata are această percepție?”

Yoav Hagari: „Avem planuri bine stabilite, le-am prezentat la nivel politic și repet: Vom face tot ce este necesar pentru a readuce locuitorii din nord în siguranță la casele lor.”

Deja, din weekend, cele două părți s-au atacat cu înverșunare. După ce numărul doi din Hezbollah declara: „Acum ne aflăm într-o confruntare deschisă și nelimitată cu Israelul.”

Hezbollah a lansat 150 de rachete în adâncul teritoriului israelian. Unele proiectile au lovit inclusiv orașul Haifa – mai departe ca până acum – și au avariat locuințe și mașini. Israelul a anunțat că a distrus, la rândul său, mii de lansatoare de rachete ale extremiștilor.

În spitalul Rambam din Haifa, pacienții au fost mutați în parcarea subterană, destinată a fi transformată, la nevoie, într-un adăpost medical securizat.

Asistentă: „Am pregătit spitalul subteran pentru a primi pacienți în caz de atac cu rachete, la suprafață.”

În partea de nord a Israelului, școlile și grădinițele au rămas închise și astăzi, la fel și plajele.

Atacurile s-au întețit după ce, săptămâna trecută, mii de pagere și stații radio folosite de militanții pro-iranieni au explodat simultan. Iar vineri, mai mulți lideri militari ai grupării șiite au fost uciși la Beirut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult