Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cea mai performantă monedă în 2023, între valutele ţărilor G10. Analiștii se așteaptă să crească în continuare

Lira sterlină este cea mai performantă monedă între valutele ţărilor membre ale G10 (Grupul celor zece), în 2023, iar unii analişti consideră că aprecierea monedei britanice poate continua pe termen mediu, transmite CNBC.

Moneda britanică a crescut cu peste 3% faţă de dolar de la începutul anului, iar miercuri atins un maxim din ultimele 10 luni, alimentată în principal de date economice peste aşteptări şi de slăbirea dolarului.

Lira sterlină a rămas joi aproximativ neschimbată în raport cu dolarul, tranzacţionându-se la aproximativ 1,2455 dolari pe unitate.

Moneda a revenit spectaculos de la minimele record înregistrate în septembrie, după ”minibugetul” dezastruos al fostului prim-ministru Liz Truss, potrivit News.ro.

Deutsche Bank a remarcat că piaţa a intrat în 2023 cu prea puţine investiţii în lire sterline, având în vedere sentimentul excesiv de sumbru, alimentat de previziunile economice negative din partea FMI, a Băncii Angliei şi a Biroului pentru Responsabilitate bugetară din Regatul Unit (OBR) - toate acestea proiectând recesiuni îndelungate.

Economia britanică a evitat până acum recesiunea şi a înregistrat în ianuarie o creştere mai puternică decât erau aşteptările.

Previziunile au fost acum îmbunătăţite, iar OBR nu mai anticipează o recesiune tehnică, definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă, pentru 2023.

Poziţia fiscală a ţării s-a îmbunătăţit puternic, datorită în mare parte scăderii drastice a preţurilor gazelor, iar sprijinul fiscal suplimentar din partea guvernului a alimentat încrederea.

Cu toate acestea, imaginea nu este încă în întregime roz. Regatul Unit rămâne singura economie majoră din G7 care nu şi-a recuperat nivelul de producţie dinainte de Covid, iar inflaţia este încă în două cifre.

Gospodăriile britanice continuă să se confrunte cu facturile mari la alimente şi energie, în timp ce lucrătorii dintr-o serie de sectoare au lansat greve în masă în ultimele luni, pe fondul disputelor legate de condiţiile de muncă şi salarii.

Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor până la cel mai ridicat nivel din 2008, în timp ce factorii de decizie se confruntă cu o inflaţie constant ridicată.

Piaţa anticipează o probabilitate de 63% pentru o creştere suplimentară de un sfert de punct procentual la întâlnirea conducerii băncii centrale din luna mai.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult