Cea mai înaltă clădire nelocuită se află în Coreea de Nord. Câți bani a costat proiectul

62069788
AFP

În Coreea de Nord se află una dintre cele mai înalte clădiri din lume. Este vorba despre Hotelul Ryugyong din Phenian, o structură din sticlă în formă de piramidă, în care nu locuiește, însă, nimeni.

Hotelul a fost realizat la ordinul dictatorului comunist Kim Jong-il. Clădirea impunătoare are 105 etaje, 330 de metri și a fost construită în decursul a 30 de ani, deși initial s-a planificat să fie terminată în doi ani. Pentru construcția acesteia s-au cheltuit aproape 685 de milioane de euro. Cu toate acestea, nu s-a deschis niciodată, potrivit unui reportaj realizat de CNN.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini cu clădirea

Deși structura a atins înălțimea propusă în 1992, a rămas fără geamuri următorii 16 ani și a arătat ca „un monstru care veghează orașul”, scrie CNN. Pe parcursul timpului, clădirea și-a câștigat renumele de ,,Hotelul fantomă”. De când a început construcția și până în prezent, a rămas cea mai înaltă clădire nelocuită din lume.

Lucrările s-au oprit și s-au reluat de nenumărate ori

În 2011, clădirea a fost acoperită cu sticlă. Construcția s-a reluat și s-a oprit de mai multe ori pe parcursul ultimilor ani, stârnind speculații dacă se va deschide vreodată pentru turiști.

Citește și
Anunțul făcut de armata israeliană: „Peste 80 de avioane de vânătoare au lovit Teheranul şi centrul Iranului”
Anunțul făcut de armata israeliană: „Peste 80 de avioane de vânătoare au lovit Teheranul şi centrul Iranului”

Lucrările de construcție au început în anul 1987, dar s-au oprit după ce Coreea de Nord a intrat într-o criză economică, după căderea Uniunii Sovietice. A fost susținută financiar și de investitori egipteni, cu scopul de a se crea cel mai înalt hotel din lume. Inițial, s-a dorit ca aceasta să fie construită pentru a arăta puterea țării în fața Coreei de Sud, susținută de SUA, care organizase în 1988 Jocurile Olimpice la Seul.

Clădirea este formată din trei aripi, fiecare înclinată într-un unghi de 75 de grade, care converg într-un con care înglobează cele 15 etaje de sus, destinate restaurantelor și punților de observare.

Ceea ce este inedit la această clădire este faptul că materialul folosit este betonul.

„Dacă vă uitați la istoria construcțiilor din Coreea de Nord, de după terminarea Războiului Coreean, veți observa că cele mai multe clădiri sunt făcute din beton. Acesta este materialul cu care ei sunt familiari și tehnologia din acea perioadă este bazată pe beton”, a declarat Calvin Chua, un arhitect din Singapore.

Potrivit lui Chua, designul hotelului Ryugyong a fost conceput pentru a arăta ca un munte, și nu ca o piramidă, pentru că munții reprezintă un simbol important al țării.

Până în prezent, doar un singur grup de turiști a avut accesul de a intra în clădire în anul 2012. Fotografiile surprinse în interiorul hotelului arată că nu este terminat.

În 2018, hotelul „a revenit la viață"

Hotelul Ryugyong „a revenit la viață” în 2018, după ce a fost iluminat, transformând clădirea într-un spectacol de lumini

„Este izbitor prima dată când o vezi, mai ales după atâția ani în care clădirea a stat în întuneric. Știu că o aprind de câte ori are loc un eveniment important în oraș”, a declarat Will Ripley, jurnalist CNN, după mai multe călătorii în Coreea de Nord.

În ultimii ani, zona care înconjoară hotelul a fost amenajată pentru turiști, astfel că cei care vin să viziteze pot ajunge până la intrarea în clădire.

În luna iunie a anului trecut, a fost amplasată o siglă cu numele hotelului, care poate fi citit atât în coreeană, cât și în engleză. Acest lucru a stârnit și mai multe controverse.

Întrebarea rămâne, însă, dacă se va deschide vreodată, notează CNN.

Hotelul Ryugyong nu mai este cea mai înaltă clădire din Peninsula Coreeană. Turnul Lotte World din Seul, care a fost terminat în 2017, a depășit înălțimea hotelului cu aproape 240 de metri. Însă, hotelul își păstrează supremația în Coreea de Nord.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Anunțul făcut de armata israeliană: „Peste 80 de avioane de vânătoare au lovit Teheranul şi centrul Iranului”
Anunțul făcut de armata israeliană: „Peste 80 de avioane de vânătoare au lovit Teheranul şi centrul Iranului”

Armata israeliană a anunţat că peste 80 de avioane de vânătoare au efectuat, sâmbătă, o serie de atacuri aeriene împotriva unor obiective militare iraniene, lansatoare de rachete şi alte ţinte din Teheran şi din centrul Iranului.

Teheranul amenință UE. Statele care se alătură atacurilor SUA și Israelului vor fi „ținte legitime”
Teheranul amenință UE. Statele care se alătură atacurilor SUA și Israelului vor fi „ținte legitime”

Statele membre ale Uniunii Europene care se alătură atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului vor deveni „ţinte legitime” pentru Iran, a declarat viceministrul de externe Majid Takht-Ravanchi într-un interviu, potrivit News.ro.

Tornade devastatoare în Michigan. Cel puțin patru persoane au murit și peste zece au fost rănite. VIDEO
Tornade devastatoare în Michigan. Cel puțin patru persoane au murit și peste zece au fost rănite. VIDEO

Tornadele au provocat cel puţin patru morţi şi peste zece răniţi, vineri, în statul Michigan, în nordul Statelor Unite, au raportat autorităţile şi mass-media americane.

Recomandări
Moody’s menține ratingul României la Baa3 cu perspectivă negativă: Reducerea deficitului depinde de voința politică
Moody’s menține ratingul României la Baa3 cu perspectivă negativă: Reducerea deficitului depinde de voința politică

Moody's a menținut ratingul României pe termen lung la Baa3, cu perspectivă „negativă”. Agenția arată că perspectiva reflectă riscurile semnificative legate de implementarea programului de consolidare fiscală al Guvernului.

Război în Iran, ziua a opta. Două explozii au fost auzite în Dubai şi una în Manama
Război în Iran, ziua a opta. Două explozii au fost auzite în Dubai şi una în Manama

Războiul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a opta zi și continuă să se intensifice. Explozii s-au auzit, sâmbătă dimineaţă, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, şi în capitala Bahrainului, Manama.