CE vine în sprijinul transporturilor aeriene. Ce este formularul unic european de localizare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ca să prevină consecințe grave, Comisia Europeană a anunțat miercuri un pachet de măsuri. Va testa în aeroporturi pasagerii curselor aeriene, și va lansa un formular online, de localizare. În plus, organizează coridoare verzi pentru transportul rutier.
Aeroportul din Frankfurt, unul dintre cele mai populate din lume, este pustiu.
Şi aeroportul Henri Coandă este aproape gol. Pentru că nu mai exista pasageri, avioanele au umplut platforma aeroportuară, transformată acum într-o parcare uriaşă.
Peste 30 de avioane sunt în acest moment pe platforma aeroportului din Otopeni. Unele nu s-au mişcat de 7 luni. Altele sunt sigilate, au folii sau husă pe motor. Semn că nici nu vor decola prea curând.
15 milioane de pasageri au trecut în 2019 prin Otopeni. Anul acesta ar putea fi doar 5 milioane. Asta înseamnă încasări foarte mici pentru cel mai mare aeroport din România.
Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al companiei Aeroporturi Bucureşti: ”Pentru anul acesta bugetul rectificat prevede pierderi de 129 de milioane de lei. Datele se pot îmbunătăţi numai dacă traficul de pasageri va reîncepe să se apropie de normal.”
Aeroportul consumă banii câştigaţi anii trecuţi, când a fost pe profit. Dar insolvență nu va ocoli alte 200 de aeroporturi din toată Europa, avertizează Consiliul Internaţional al aeroporturilor.
Închiderea aeroporturilor şi blocajul din traficul rutier ar afecta grav circulaţia liberă din Uniunea Europeană.
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei lucrează împreună cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor la un protocol pentru testarea pasagerilor în aeroporturi.
În plus, ca să-i poată identifica mai uşor pe cei care s-au infectat şi au zburat cu avionul, va exista un formular unic european de localizare. Documentul va fi obligatoriu înainte de zbor. Pentru rapiditate, pasagerilor li se va cere să-l completeze online.
După ce veţi introduce toate datele dvs în formularul electronic, site-ul sau aplicaţia va generă un cod de bare sau un QR Code cu ajutorul căruia veţi putea să treceţi pe aeroport de filtrul de securitate ca să ajungeţi la aeronava.
Un proiect pilot al formularului de localizare online va fi lansat luna viitoare.
Cei care vor să circule cu maşina, autobuzul sau trenul nu vor mai fi blocaţi la graniţe, dacă sunt în tranzit. Comisia pregăteşte coridoare verzi, după modelul transportului de marfă. Timpul maxim de aşteptare la punctele de frontieră nu ar trebui să depăşească 15 minute.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Comisia Europeana , aeroport , transporturi
Dată publicare: 28-10-2020 19:01