Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spune Vladimir Putin despre scutul antirachetă din România: Vestul nu are nicio șansă să intercepteze Oreșnik

În conferința sa maraton, Vladimir Putin a făcut trimitere indirect și la scutul de la Deveslu atunci când a fost întrebat despre noua rachetă hipersonică Oreșnik, folosită recent asupra Ucrainei.

În conferința sa maraton organizată la final de an, Vladimir Putin a vorbit și despre capacitățile militare ale țării sale, inclusiv noua rachetă hipersonică Oreșnik, pe care a numit-o o „armă modernă”.

„[Oreshnik] este o armă avansată și foarte nouă”, se laudă Putin, confirmând speculațiile experților occidentali potrivit cărora racheta intercontinentală se bazează pe evoluții tehnologice făcute în perioada sovietică.

În ceea ce privește Oreșnikrachetă balistică a Rusiei folosită împotriva Ucrainei în noiembrie - Putin insistă că tehnologia occidentală „nu are nicio șansă” de a o intercepta, făcând astfel o trimitere voalată la scutul antirachetă de la Deveselu, construit de americani.

„Să facem un experiment sau un duel”, a declarat Putin. „Alegem o țintă în Kiev, aducem acolo apărarea antiaeriană occidentală și vedem dacă reușesc să o intercepteze. Va fi interesant pentru noi”, spune el.

Citește și
trump putin zelenski
Planul lui Trump pentru Ucraina. Putin și Zelenski, menționați de președintele ales al SUA: „Nu a mai rămas nimic!”
Amenințări voalate la adresa Poloniei și României

Putin a lăudat noua rachetă hipersonică rusă Oreşnik, care poate avea o rază de acţiune de 5.500 de km, şi a spus că nimeni nu o poarte doborî fâcând trimitere la scutul antirachetă din Polonia și, indirect, la cel din România.

 „Să ne imaginăm că sistemul nostru se află la o distanţă de 2.000 de km, dar nici rachetele antirachetă amplasate pe teritoriul polonez nu îl vor atinge”, a dat el asigurări, calificând sistemul american de apărare antirachetă drept unul costisitor, dar ineficient.

„Experţii occidentali să ne propună nouă, iar ei să le propună celor din Occident şi SUA, care îi plătesc pentru analizele lor, să desfăşoare un fel de experiment tehnologic, să spunem, un duel high-tech al secolului XXI. Să stabilească o ţintă de distrugere, să zicem Kievul, să concentreze acolo toate forţele lor de apărare aeriană şi antirachetă, iar noi vom lovi acolo cu Oreşnik şi vom vedea ce se întâmplă. Noi suntem pregătiţi pentru un astfel de experiment, dar cealaltă parte este pregătită?” - a declarat liderul de la Kremlin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult