Ce se întâmplă în Rusia după moartea lui Prigojin. „Totul a fost demolat. Ce faceți?”
Cimitirele militanților morți în Ucraina au început să fie distruse cu buldozerele sau incendiate, iar operațiunile Wagner din Africa sau Siria trec sub controlul Ministerului rus al Apărării.
Anchetatorii ruși au anunțat, cu certitudine, că Evgheni Prigojin și-a pierdut viața în accidentul aviatic din urmă cu câteva zile, din regiunea rusă Tver. Șeful grupării Wagner a fost identificat prin analize ADN, suține Kremlinul.
Pe lângă luptele pe care le-au dat mercenarii săi în Ucraina, mai ales în regiunea Bahmut, Evgheni Prigojin a avut și o dispută personală cu șefii armatei ruse, pe care i-a acuzat frecvent de incompetență și sabotaj.
Evgheni Prigojin: „Cei care nu ne-au dat muniție vor ajunge în iad și-or să își mănânce măruntaiele! Șoigu! Gherasimov!”
Critică nemaiîntâlnită... încununată cu un marș fără precedent asupra Moscovei, la care au participat câteva mii de mercenari Wagner. Insurecția s-a încheiat brusc, după ce Prigojin ar fi ajuns la o înțelegere cu Vladimir Putin, prin mijlocirea președintelui belarus Lukașenko.
La exact două luni de la marșul asupra Moscovei, avionul lui Prigojin s-a prăbușit în timpul unui zbor spre Sankt Petersburg. Câteva zile mai târziu, cimitirele Wagner din mai multe regiuni ale Rusiei au început să fie distruse cu buldozerele de autorități, sau chiar incendiate.
Bărbat: „Acest memorial a fost inaugurat de Prigojin în Nikolaevka. Și acolo unde vedeți drumul, erau morminte. Totul a fost demolat. Ce faceți? E sacrilegiu! Oamenii ăștia au murit pentru Rusia și voi le-ați distrus mormintele.
Pe de altă parte, sunt multe zvonuri printre bloggerii militari ruși, care spun că Ministerul Rus al Apărării ia măsuri active să închidă activitățile grupului Wagner în Africa și în Siria și să-i aducă pe mercenari acasă, - semn că gruparea condusă până de curând de Prigojin e pe cale să dispară.
Iar unii propagandiști speculează că e vorba de un conflict mocnit în rândurile regimului, iar următorul pe listă ar putea fi Surovikin, fostul șef al aviației ruse și unul dintre apropiații lui Prigojin din ministerul rus al apărării.
Propagandist: „Ca să completeze tabloul, mai au nevoie ca Surovikin să facă un infarct și să moară, Doamne ferește. Nu glumesc. În cazul ăsta, trebuie să fie foarte atent. O să o facă. O să încerce asta. Pentru ca puzzle-ul să fie complet.”
În acest timp, pe front, armata ucraineană continuă să lărgească spărtura în liniile de apărare rusești din jurul localității Robotine, eliberată săptămâna trecută. Unitățile mecanizate ale Kievului atacă pe două axe, spre sud și spre est, iar analiștii speculează că pun astfel presiune pe defensiva și așa extinsă a rușilor.
Aceștia din urmă au mutat trupe din alte zone ale frontului, ca să astupe spărtura din linia defensivă. Dar sunt destui militari panicați. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu trei soldați ruși care părăsesc o fetiță pe marginea drumului, în graba lor de a se retrage spre orașul Tokmak, una dintre principalele ținte ale ucrainenilor în perioada următoare.