Ce s-a întâmplat cu figurile de ceară ale prințului Harry și soției lui, după anunțul făcut
Sculpturile în ceară ale ducilor de Sussex erau amplasate lângă cele ale reginei Elizabeth II şi ducelui de Edinburgh.
După anunţul făcut de prinţul Harry şi Markle privind renunţarea la îndatoririle regale, muzeul a decis înlăturarea lor din rândul familiei.
Steve Davies, directorul muzeului, a spus că acestea reprezentau unele dintre cele mai populare figuri pe care le-a creat instituţia.
„Alături de întreaga lume, reacţionăm la vestea surprinzătoare că ducii de Sussex vor renunţa la rolurile de membri seniori ai familiei regale”, a spus el. „De astăzi (joi, n.r.), figurile lui Harry şi Meghan nu vor mai sta alături de familia regală”.
Cele două figuri vor rămâne expuse la Madame Tussauds, însă reprezentanţii muzeului nu au precizat unde vor fi amplasate.
Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia lui, Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la îndatoririle regale şi că vor trăi atât în Marea Britanie, cât şi în Canada.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!