Ce s-a întâmplat cu cel mai dur opozant de la Vatican al Papei Francisc. Arhiepiscop, acuză ”cancerul” și ”tirania” Bisericii
Monseniorul italian Carlo Maria Vigano, în vârstă de 83 de ani, fost ambasador al Sfântului Scaun în Statele Unite, este acuzat de infracţiunea de schismă, pentru că "a negat legitimitatea papei Francisc" şi "a respins Conciliul Vatican II", a scris el într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.
Potrivit unui document oficial al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, puternicul departament al Vaticanului însărcinat cu dogma, Carlo Maria Vigano a fost convocat joi pentru a fi notificat în mod oficial cu privire la aceste acuzaţii în cadrul unui proces penal extrajudiciar, o procedură accelerată care reduce durata formalităţilor administrative.
"Repudiez, resping şi condamn scandalurile, erorile şi ereziile lui Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc - n.red.), a cărui gestionare a puterii este absolut tiranică", a criticat arhiepiscopul Vigano într-o lungă declaraţie publicată online.
Monseniorul spune despre Consiliul Vatican II că reprezintă cancerul ideologic” al Bisericii"Consider acuzaţiile la adresa mea ca pe o onoare", a adăugat el pe reţeaua de socializare X.
Conciliul Vatican II (1962-1965), considerat o adaptare majoră a Bisericii Catolice la lumea modernă, "reprezintă cancerul ideologic, teologic, moral şi liturgic pentru care Biserica sinodală bergogliană este metastaza necesară", a adăugat Carlo Maria Vigano.
Contactat de AFP, biroul de presă de la Vatican nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe această temă.
Monseniorul Vigano, care a fost nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun - n.red.) la Washington din 2011 până în 2016 înainte să se pensioneze, este un acuzator constant al papei Francisc şi s-a remarcat prin luări de poziţie deosebit de critice la adresa autorităţii suveranului pontif.
Condamnat în 2018 după ce și-a lăsat familia fără baniEl a ieşit din anonimat atunci când a cerut demisia papei Francisc în august 2018, publicând o listă de acuzaţii dureroase cu privire la modul în care acesta a gestionat abuzurile sexuale din cadrul Bisericii Catolice.
El l-a acuzat în special pe suveranul pontif că l-a protejat mult timp pe fostul cardinal american Theodore McCarrick, care a fost destituit în 2019 pentru violenţe comise asupra unui minor.
A fost şi secretarul general al Guvernoratului Vaticanului, funcţie pe durata căreia a descoperit şi a denunţat corupţia care domnea în administraţie.
Carlo Maria Vigano a fost deja condamnat în 2018 de un tribunal italian la plata sumei de 1,8 milioane de euro către fratele lui cu handicap în urma unui proces în care a fost acuzat de spoliere familială.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 20-06-2024 21:20