Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce s-a întâmplat cu australianul care a făcut pariu că locuința sa va rezista în fața incendiilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un australian dintr-o zonă pârjolită de incendii a făcut un pariu nebunesc. A ignorat ordinul de evacuare emis de autorităţi vineri, în aşteptarea unui nou incendiu uriaș, convins că anumite măsuri, inspirate de practicile străvechi, îi vor salva casa.

Şi a reuşit! Poate şi pentru că vremea s-a îndreptat puţin. În alte zone, însă, localnicii s-au săturat să stea zilnic sub ameninţarea flăcărilor, la cheremul vântului şi îşi doresc doar să se termine odată cu aceste incendii care le-au dat viaţa peste cap.

Vineri noapte, trei focare s-au unit şi au dat naştere unui "mega-incendiu" în regiunea muntoasă de la frontiera statelor Victoria şi New South Wales. A fost afectată o suprafaţă de peste 6.000 de kilometri pătraţi. Iar autorităţile au emis atunci noi ordine de evacuare. Însă nu toată lumea le-a dat ascultare.

Evan Harris, localnic: "Planul meu este să rămân pe poziții cât mai mult timp posibil. După cum vedeți, ferestrele sunt acoperite cu plăci metalice. În jur am curățat mult vegetația, am tăiat copacii acolo și dincolo. Nu plec pentru că încerc să demonstrez ceva. Dacă această casă rezistă, ar fi un fel de apel de trezire pentru oameni, să înțeleagă că ar trebui să construiască la fel ca mine, în locul caselor opulente mult prea apropiate de păduri."

Teoria lui este că australienii au greşit cumplit renunţând la practicile de curăţare a vegetaţiei uscate şi de rărire a copacilor în anumite locuri, aşa cum făceau populaţiile băştinaşe în urmă cu zeci de mii de ani.

Citește și
Eric Birighitti campion de fotbal
Jucător de fotbal, mâncat de un rechin. Recent câştigase un titlu de campion naţional

Evan Harris, localnic: "Specia umană pune presiune prea mare pe mediu. Noi australienii trăim aici de doar 200 de ani, foarte puțin timp. Aici au trăit oameni de 60.000 de ani, dar noi nu am ținut deloc seama de experiența lor. I-am dominat pe aborigeni, am zis că sunt doar niște păgâni neștiutori. Dar ei aveau o filozofie și o logică prin care au rezistat în acest mediu. Ar trebui să ne ducem la ei și să le cerem sfaturi. Dar probabil că e prea târziu acum."

Pentru mulţi dintre cei care trăiesc zilnic sub ameninţarea incendiilor, aşteptarea e cea mai apăsătoare. Unii dintre ei ar da orice să scape de incendii, chiar dacă asta ar însemna să rămână fără case.

Localnic: "Uite, aş prefera să nu vină (focul, n.r.), dar dacă tot e să vină peste noi, măcar să nu ne mai amăgească."

Localnic: "Vreau să se termine odată cu toată povestea asta. Nu vreau să se schimbe vremea săptămâna viitoare şi să ne trezim că e încă un pericol. Ca să mai trecem iar prin mizeria asta."

În tot acest timp, pompierii fac tot posibilul să limiteze efectele dezastrului. Pentru animalele care au rămas fără hrană în regiunile afectate de incendii, autorităţile au început să arunce din elicoptere şi avioane tone întregi de legume.

În multe regiuni au apărut peste noapte orăşele de corturi unde mii de pompieri se odihnesc timp de câteva ore pe noapte, cinci zile pe săptămână, între două intervenţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult