Ce primesc de mâncare ostaticii ținuți sub pământ de către teroriștii Hamas. ”Au lumină doar două ore pe zi”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei răpiți în urmă cu aproape două luni au ajuns în siguranță în Israel și sunt acum în spital, pentru analize. Luni, Israel și Hamas au ajuns la un acord pentru extinderea cu încă două zile a armistițiului, în Gaza.
Premierul israelian a promis însă că operațiunea militară va continua după această pauză.
Pe de altă parte, sunt tot mai mulți israelieni care cer oprirea conflictului și demersuri pentru a-i aduce acasă și pe ceilalți prizonieri.
Militanții Hamas au predat luni seară alți 11 ostatici - două femei și nouă copii, care au ajuns în custodia Crucii Roșii.
Ambulanțele i-au transportat până la punctul de trecere a frontierei de la Kerem Shalom, de unde au fost preluați de armata israeliană și duși cu elicopterele la spital. În același timp, 33 de deținuți palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene.
În total, Hamas a eliberat 44 de israelieni, în mare parte femei și copii, răpiți în timpul raidului din 7 octombrie. În urma negocierilor din Qatar, Israelul și Hamas au căzut de acord să extindă armistițiul cu încă două zile.
John Kirby, purtător de cuvânt Consiliul Național de Securitate: "Pauza umanitară din Gaza a ajuns în a patra zi și va fi extinsă cu alte două zile, până joi dimineață, ora Israelului. Hamas și-a luat angajamentul de a elibera încă 20 de femei și copii în următoarele două zile. Sperăm, bineînțeles, ca această pauză să fie extinsă și mai mult".
La Tel Aviv, oficialii israelieni susțin că vor relua operațiunile militare în Gaza, cu toată forța, imediat ce armistițiul se va încheia. Iar premierul Netanyahu spune că scopul ofensivei israeliene nu s-a schimbat.
Benjamin Netanyahu, premierul israelian: "Să eliminăm complet gruparea Hamas și, bineînțeles, să ne asigurăm că o asemenea amenințare nu se va mai repeta în Gaza și că nu va veni la putere un alt regim care încurajează terorismul, educă teroriști și plătește pentru terorism".
Ostaticii nu au mai făcut duș de șase săptămâniPotrivit unor oficiali de la Tel Aviv, șeful Hamas din Gaza i-ar fi vizitat în tuneluri pe unii dintre ostaticii israelieni și ar fi stat de vorbă cu ei. Cei care au scăpat de coșmar povestesc în ce condiții trăiesc prizonierii rămași în mâinile grupării.
Eyal Nouri, nepotul unui ostatic eliberat: "Au lumină doar două ore pe zi. Primesc doar orez și ceva fasole la cutie, pe care o ocolesc ca să nu sufere de dureri de stomac. Nu mai vorbim că nu au acces la utilități clasice, cum ar fi dușurile. Nu au mai făcut duș de șapte săptămâni".
Israelul a cerut Crucii Roșii să facă tot posibilul pentru a obține acces la ostaticii rămași în Gaza.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF: "Facem apel la organizațiile internaționale, în special la Crucea Roșie, să folosească toate instrumentele pe care le au ca să ajungă la ostatici și să se asigure că primesc asistența medicală de care au nevoie".
În Israel, opinia publică rămâne împărțită. Guvernul este contestat de o parte din populație, iar premierul Netanyahu e considerat de mulți drept principalul vinovat pentru lipsa de securitate care a dus la masacrul a 1.200 de israelieni în raidul din 7 octombrie.
Sam Mednick, corespondent Associated Press: "Familiile ostaticilor care au rămas în Gaza spun că au un gust amar și vor să pună presiune sporită pe guvern, ca să se asigure că va continua eforturile de a-i elibera pe oameni".
Miliardarul Musk a vizitat unul dintre kibuțurile atacate de teroriștii HamasPe de altă parte, miliardarul Elon Musk a vizitat, însoțit de premierul Netanyahu, unul dintre kibuțurile atacate de Hamas pe 7 octombrie.
Musk - care deține rețeaua de socializare X - a mers în Israel după ce a fost acuzat că promovează - online - antisemitismul și ura cu caracter rasist.
Departe de Israel, un incident armat a provocat un șoc în Statele Unite. Un bărbat a împușcat trei studenți palestinieni în apropierea unui campus universitar din statul Vermont.
Potrivit poliției, cei împușcați vorbeau în arabă, iar doi dintre ei purtau eşarfe tradiționale palestiniene. Drept urmare, se bănuiește că ar fi vorba despre un atac motivat rasial și a fost arestat deja un suspect. Doi dintre tineri au suferit răni ușoare, însă al treilea este în stare mai gravă.
Atacul vine pe fondul creșterii, în Statele Unite, a incidentelor de natură antisemită și islamofobă în contextul războiului din Gaza.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 28-11-2023 07:27