Ce înseamnă scumpirea gazelor în Germania. O familie va plăti cu 480 de euro mai mult
Trading Hub Europe, operatorul pieţei de gaze din Germania, a anunţat că a stabilit nivelul taxei la 2,419 eurocenţi/kWh.
Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare până în aprilie 2024, într-o încercare de a ajuta Uniper (cel mai mare importator al ţării de gaze ruseşti) şi alţi importatori, să facă faţă creşterii preţurilor.
Pentru o familie obişnuită de patru persoane, taxa va însemna un cost suplimentar anual de aproximativ 480 de euro.
"Alternativa ar fi fost colapsul pieţei energiei din Germania şi a unei mari părţi din piaţa europeană a energiei", a afirmat ministrul Economiei, Robert Habeck, referindu-se la noua taxă.
Compania de utilităţi EnBW, care este de asemenea afectată de creşterea preţului la energie, a anunţat că va avea de câştigat de pe urma impunerii taxei.
Inflația în Germania a ajuns la 8,5%Industria va fi afectată de noua taxă, Federaţia Oţelului din Germania estimând că va adăuga încă aproximativ 500 de milioane de euro pe an la factura de energie a sectorului, pe lângă costurile suplimentare de şapte miliarde de euro provocate deja de preţul mai ridicat al energiei.
Economiştii au avertizat că taxa va accelera inflaţia în cea mai mare economie europeană, care deja a ajuns la un nivel ridicat, de 8,5%.
Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia.
Însă, presiunile cu care se confruntă companiile de utilităţi au forţat Guvernul de la Berlin să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi de a se pregăti pentru sezonul de iarnă, în contextul în care există îngrijorări că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze.