Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce implicaţii ar putea avea pentru România retragerea SUA din Tratatul INF

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sâmbăta, președintele american Donald Trump a anunțat că va retrage SUA din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), o evoluţie ce ar putea poziţiona România într-o situaţie foarte periculoasă, rezultă din datele oferite de analiştii STRATFOR

Ce potenţial impact ar putea avea o astfel de decizie?

Potrivit analiştilor STRATFOR, retragerea Statelor Unite din INF ar putea avea implicaţii la nivel global. În primul rând, aliaţii Statelor Unite din Europa (printre care şi România) s-ar afla, din nou, la mijloc, între cele două puteri.

Adică s-ar reveni la situaţia geostrategică din timpul Războiului Rece. Diferenţa majoră o constă faptul că, spre deosebire de Războiul Rece, Statele Unite a construit (parţial cel puţin) un sistem antirachetă - sistemul fiind planificat încă de pe vremea administraţiei lui George W. Bush.

De altfel, Rusia nu și-a ascuns nemulțumirea față de acest sistem. În 2016, președintele rus, Vladimir Putin, amenințase România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse pentru ca au acceptat să găzduiască elemente ale scutului antirachetă. Din punct de vedere tehnic, Rusia are rachete să lovească orice țintă din Europa.

Citește și
John Bolton
Consilierul lui Trump vrea ca SUA să se retragă din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare

Foto: Cum funcționează sistemul antirachetă

În al doilea rând, odată cu dezvoltarea şi construirea de noi rachete de către SUA şi Rusia, este foarte probabil că şi Rusia şi China să-şi intensifice eforturile de cercetare, dezvoltare şi construire a acestui tip de rachete.

Nu în ultimul rând, neîncrederea generată de abandonarea tratatului INF ar putea afectată şi tratatul "New Star", semnat în 2011. Acesta limitează numărul de arme nucleare strategice pe care Statele Unite şi Rusia îl pot desfăşura.

Ce a motivat decizia Statelor Unite

Motivul din spatele deciziei ar fi încălcarea repetată a tratatului de către Federaţia Rusă prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă de croazieră denumit Novator 9M729 (denumirea NATO este “SSC-8”). Aceasta rachetă s-ar adăuga unui arsenal rus de astfel de rachete aflat în scădere - datorită faptului că sunt foarte scumpe.

Partea americană a încercat să forţeze Federaţia Rusă să respecte tratatul şi prin impunerea de sancţiuni la adresa unor persoane sau prin desfăşurarea de arme tactice nucleare la bordul submarinelor cu capacitatea de a lansa rachete balistice.

Foto: Submarinul nuclear american USS New Mexico

În plus, Congresul american a pregătit terenul pentru dezvoltarea unei rachete care ar viola tratatul INF în situaţia în care Rusia nu revine la respectarea lui.

Statele Unite nu este, însă, prima care oferă un caracter "iminentant" retragerii din INF. În urmă cu 11 ani şi Vladimir Putin o avertizase pe Condoleezza Rice (Secretarul de Stat de la acea dată) cu retragerea iminentă din tratat în situaţia în care el nu devine global. Argumentul de-atunci al preşedintelui rus fiind faptul că Federaţia Rusă este înconjurată de rachete aparţinând Chinei, Indiei, Pakistanului, Coreei de Nord sau Iranului.

Reacţia Federaţiei Ruse

De cealaltă parte, vicepreşedintele comisiei de apărare din Duma de stat, Iuri Şvitkin, a afirmat duminică faptul că Rusia şi-a respectat angajamentele prevăzute în Tratatul INF.

„Statele Unite aplică standarde duble. Acest lucru va afecta securitatea şi stabilitatea internaţională. E foarte dureros, fiindcă primele vor fi afectate direct statele europene”, a declarat Şvitkin.

Pe de altă parte, Kremlinul a acuzat şi România că încalcă tratatele internaţionale doar prin faptul că găzduieşte sistemul antiracheta la Deveselu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult