Ce au pățit turiștii care s-au bătut cu salvamarii în Eforie Nord, pentru că nu erau lăsați să intre în mare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că pe 15 august, în jurul orei 17.40, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o plajă din staţiune, ar fi avut loc o agresiune fizică, între mai multe persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
"În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că 3 persoane nu ar fi respectat indicaţiile salvamarilor, steagul roşu fiind arborat, conflictul dintre acestea şi salvamari fiind spontan. Două persoane au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", reiese din comunicatul citat de Agerpres.
Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.