Ce au descoperit medicii când i-au făcut o radiografie unui copil de cinci ani. Ce era de fapt ghemul uriaș din stomacul său
Acum, medicii spun că descoperirea ar trebui să fie un avertisment pentru toți părinții care au copii mici, și îi sfătuiesc pe aceștia să fie atenți la ceea ce mănâncă copiii lor, scrie Daiy Star.
Copilul din SUA a fost dus la departamentul de urgență al unui spital din Ohio, în vestul țării, acuzând crampe și diaree.
Medicii spun că a înghițit aproximativ 40 de bucăți de gumă de mestecat fără zahăr cu o zi înainte, în timp ce părinții săi nu erau atenți la el.
Radiografiile au descoperit masa uriașă de gumă în stomacul său, potrivit unui studiu de caz publicat de JEM.
Masa a fost îndepărtată prin introducerea unui tub metalic în gât și prin folosirea forcepsului pentru a o prinde și a o extrage.
Deoarece a fost nevoie de mai multe „proceduri”, potrivit studiului de caz, copilul a suferit dureri de gât în urma procedurii.
Dar, din fericire, după îndepărtarea acesteia, el nu va suferi consecințe pe termen lung și nu-i va fi pusă în pericol sănătatea.
În general, înghițirea accidentală a gumei de mestecat nu este periculoasă, deoarece organismul nu o poate digera, așa că aceasta va trece prin sistem.
Cu toate acestea, poate deveni periculos în diverse ocazii, atunci când sunt înghițite cantități mari de gumă, deoarece pote provoca blocaje.
În urmă cu puțin timp, un elev de cinci ani a trebuit să i se extirpe apendicele după ce a înghițit 52 de bile magnetice.
În august anul trecut, medicii i-au spus lui Jude Foley că se simte bine, înainte ca mama sa, Lyndsey, să decidă să-l ducă la Urgențe, la spitalul Prince Charles din Merthyr Tydfil, când starea sa de rău s-a intensificat.
Un prim examen fizic și de sânge nu a arătat nimic anormal, dar după o radiografie a stomacului lui Jude, doctorii au rămas cu gura căscată.
În stomacul băiatului se putea vedea clar o formă de tip colier.
El a fost apoi transportat de urgență la Spitalul de Copii Arca lui Noe pentru Țara Galilor din Cardiff, unde a fost supus unei operații majore în încercarea de a le îndepărta pe toate în siguranță.
Medicii de la spital au fost nevoiți să taie intestinul lui Jude în cinci locuri, deoarece magneții erau prinși.
De asemenea, au fost nevoiți să îi îndepărteze apendicele, deoarece unul dintre magneți i se lipise de intestin.
Medicii au spus că a fost incredibil de norocos că nu a suferit daune pe termen lung.