20 de migranţi descoperiţi la bordul a două camioane, în Belgia
Cei 11 migranţi descoperiţi la Saint-Trond (circa 65 km est de Bruxelles), printre care femei şi copii, sunt de origine africană, probabil din Eritreea, iar starea lor de sănătate este bună, a indicat parchetul din Limbourg, transmite Agerpres.
Migranţii au fost descoperiţi după ce şoferul camionului, care se îndrepta spre Marea Britanie, a oprit pentru o problemă tehnică la un service.
Conform parchetului din Flandra Occidentală, citat de agenţia Belga, poliţia a descoperit sâmbătă dimineaţa nouă bărbaţi, care s-au declarat irakieni, ascunşi într-un camion care se deplasa spre Bruges. Starea lor de sănătate este bună.
Poliţia fusese avertizată despre prezenţa migranţilor în acest camion, care rula spre portul Zeebrugge, a indicat sursa citată.
Belgia se află pe o rută foarte frecventată de migranţi şi de reţelele de traficanţi, care încearcă să profite de situarea sa în apropierea Marii Britanii.
Marţi, poliţia belgiană a arestat, într-o parcare din Gand (nord-vest), trei bărbaţi de origine irakiană suspectaţi de trafic de persoane, într-o camionetă care transporta 16 persoane.
Treizeci şi nouă de persoane au fost găsite miercuri decedate în apropiere de Londra, într-un camion frigorific al cărui container sosise de la Zeebrugge. Poliţia britanică a declarat iniţial că victimele erau cetăţeni chinezi, dar este posibil ca printre ele să se afle şi vietnamezi. Patru persoane au fost arestate.
Parchetul Federal Belgian a deschis o anchetă în paralel cu investigaţiile din Marea Britanie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!