Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce a surprins un fotograf în timpul eclipsei totale de Soare. Explicația NASA

O imagine incredibilă a fost surprinsă, luna trecută, lângâ Lacul Cuesta Del Viento, din San Juan, în timpul eclipsei totale de Soare.

Eclipsa totală de Soare ar putea fi un eveniment unic în viața multor persoane, iar fotograful Therry Legault a reușit să o surprindă de două ori. Fotograful a reușit să imortalizeze eclipsa atât pe cer, cât și reflexia acesteia în lac.

„Cu o zi înainte de eclipsă, el a vizitat un lac numit Cuesta Del Viento și, în ciuda numelui său, nu prea bătea vântul, motiv pentru care lacul ”s-a transformat într-o oglindă”. În ziua eclipsei, a venit din nou la lac, unde reușește să surprindă eclipsa și în lac, pentru că nici în acea zi nu adia vântul”, au explicat reprezentanții NASA, potrivit Mirror.

Eclipsa totală de Soare are loc în momentul în care Luna ajunge între Soare și Pământ, împiedicând lumina să ajungă Terra. Astfel de evenimente sunt de obicei vizibile numai pe o suprafață mica a Pământului.

Următoarea eclipse totală de Soare va avea loc pe 14 decembrie 2020, însă va fi vizibilă numai în America de Sud.

Citește și
Eclipsă parţială de Lună - 5
Eclipsă parţială de Lună, la 50 de ani de la misiunea Apollo 11. FOTO și VIDEO

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult