Ce a strigat Daniel Lewis Lee înainte să fie executat, în SUA. O familie a vrut să oprească execuția folosindu-se de Covid
Aceasta a fost prima execuție federală din ultimi 17 ani în Statele Unite.
Bărbatul a fost executat la scurt timp după ce la Curtea Supremă s-a încheiat o serie de conflicte juridice în urma cărora guvernul de la Washington a fost autorizat să reia aplicarea pedepsei capitale.
"Ucideți un om nevinovat"
Daniel Lee a murit la ora locală 8.07 (15.07, ora României), după ce i s-a administrat o injecţie letală, la Închisoarea Terre Haute, în Indiana, a precizat într-un comunicat Departamentul american al Justiţiei.
”Ucideţi un om nevinovat”, a declarat condamnatul înainte să moară, potrivit unui jurnalist de la Indianapolis Star care a asistat la execuţie.
Execuţia era programată luni, dar a fost amânată de un judecător de curte districtuală a SUA, pentru a permite condamnaţilor la moarte să îşi continue apelurile împotriva noului protocol de injecţie letală anunţat de guvern anul trecut.
Ulterior, Curtea Supremă a anulat suspendarea, printr-un ordin dat luni noaptea târziu.
Rudele victimelor au încercat să oprească execuția folosindu-se de Covid
Rudele victimelor lui Lee încercaseră anterior să obţină amânarea execuţiei, susţinând că nu vor putea asista fără a se expune la coronavirus. Cererea lor a fost respinsă de o instanţă de apel federală, scrie Agerpres.
Decizia de execuţie - prima la nivel federal din 2003 - a fost criticată ca un gest politic, remarcă dpa; unii activişti pentru drepturile civile şi-au exprimat îngrijorarea că dosarele sunt accelerate. În următoarele săptămâni sunt programate alte trei execuţii federale.
Vara trecută, procurorul general al SUA, William Barr, a anunţat că va readuce în practică pedeapsa cu moartea, susţinută vehement de multă vreme de preşedintele Donald Trump.
Fiecare din cele 50 de state sau alte jurisdicţii americane pot decide dacă utilizează sau nu pedeapsa capitală în sistemele lor juridice; sistemul federal este separat de acestea.