Ce a provocat de fapt prăbușirea avionului Boeing în Etiopia. Detalii din anchetă
Potrivit unor surse apropiate anchete, citate de ABC News, senzorul avariat la scurt timp după decolare a furnizat informații greșite, care i-au determinat pe piloți să respecte 'iniţial' procedura de urgenţă stabilită de constructor și să dezactiveze sistemul MCAS, de stabilizare în zbor, după care aceștia l-au reactivat.
Astfel, piloții au încercat manual să preia controlul asupra aeronavei și să o ridice din picaj, însă, pentru că nu au reușit, au reactivat sistemul MCAS. Reactivând sistemul de stabilizare în zbor, piloții nu au reușit să mai prea controlul aeronavei, iar avionul s-a prăbușit.
Avionul Ethiopian Airlines s-a prăbuşit pe 10 martie, la câteva minute de la decolarea de la Addis Abeba, provocând decesul tuturor celor 157 de persoane aflate la bord.
Accidentul, cel de-al doilea în care a fost implicat un avion Boeing 737 MAX 8 în interval de cinci luni, a dus la oprirea la sol în toată lumea a întregii flote de avioane de acest tip.
Un avion 737 MAX 8, aparţinând companiei indoneziene Lion Air, se prăbuşise în mare, în largul Indoneziei, în octombrie, tragedie în care au murit 189 de oameni.
Guvernul etiopian a anunţat luni că raportul preliminar privind cauzele accidentului va fi făcut public în această săptămână.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: ABC News
Etichete: prabusire , boeing , cauza , Ethiopian Airlines
Dată publicare: 04-04-2019 10:31