Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce a pățit un oficial indian care a golit un baraj pentru a-și recupera telefonul mobil

Un oficial indian care a ținut prima pagină a ziarelor după ce a drenat un baraj pentru a-și recupera telefonul a fost amendat de guvern.  

Rajesh Vishwas a fost obligat să plătească 53.092 de rupii (642 de dolari) pentru că a pompat milioane de litri de apă fără a cere permisiunea autorităților, scrie BBC.

El a scăpat telefonul în timp ce își făcea un selfie și a susținut că trebuie recuperat deoarece conținea date guvernamentale sensibile, însă a fost acuzat că a abuzat de poziția sa.

Inspectorul alimentar și-a scăpat telefonul Samsung, în valoare de aproximativ 100.000 de rupii, în barajul Kherkatta din statul indian Chhattisgarh, situat în centrul Indiei, săptămâna trecută.

După ce scafandrii locali nu au putut găsi telefonul, el a plătit pentru ca o pompă să fie adusă pentru mai multe zile și, astfel, să poată goli mii de litri de apă din baraj pentr a recupera telefonul. Însă, în momentul în care telefonul a fost găsit, acesta era nefuncțional.

Citește și
petrol rusesc
În ciuda sancțiunilor, Rusia a exportat masiv petrol. India revinde produsele finite în Europa

La momentul respectiv, bărbatul declarase presei că a primit permisiunea verbală de la un oficial de a deversa „o parte din apă într-un canal din apropiere”, adăugând că oficialul a spus că acest lucru „ar fi de fapt în beneficiul fermierilor care ar avea nevoie de mai multă apă”.

Însă autoritățile l-au suspendat pe acesta din funcție din cauza incidentului, iar cu câteva zile în urmă, departamentul de irigații al statului i-a trimis o scrisoare prin care îl sancționa pentru acțiunile sale.

În scrisoare se arăta faptul că oficialul a irosit 4,1 milioane de litri de apă în „interes personal” și că trebuie să plătească pentru apă, precum și o penalizare de 10.000 de rupii pentru „evacuarea apei fără permisiune”.

La sfârșitul scrisorii se menționează și că acțiunea sa a fost „ilegală”, oficialul fiind „pedepsit în conformitate cu Legea privind irigațiile din Chhattisgarh”.

Când a fost raportat pentru prima dată, incidentul a declanșat indignarea în țară. Mulți politicieni au criticat acțiunile oficialului și au declarat că apa ar fi putut fi folosită mai bine într-o țară în care mai multe regiuni se confruntă cu lipsa apei, în special în lunile toride de vară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult