Ce a căutat pe internet tânărul care a încercat să îl asasineze pe Donald Trump, chiar înainte de atac
Acesta a căutat informații despre asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy, conform directorului FBI (Biroul Federal de Investigaţii) Christopher Wray.
Analiza laptopului lui Thomas Crooks, bărbatul în vârstă de 20 de ani care a tras asupra lui Trump, a stabilit că el încercase să afle pe Google „cât de departe se afla Oswald de Kennedy", transmite Reuters.
El a făcut aceste căutări pe internet în data de 6 iulie, chiar în ziua în care Crooks se înregistrase ca participant la mitingul electoral din Butler, în statul Pennsylvania, unde a comis ulterior atentatul.
Directorul FBI a mai spus în faţa comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA că Crooks a pilotat o dronă la circa 180 de metri de scena de pe care urma să vorbească Trump la miting şi a transmis în direct imagini timp de circa 11 minute, cu aproximativ două ore înainte de eveniment.
Harvey Lee Oswald este cel care l-a asasinat pe Kennedy în 22 noiembrie 1963, la Dallas, în statul Texas.
Spre deosebire de Oswald, care a reuşit pe moment să scape după atentat, Crooks a fost doborât de Secret Service, instituţia care asigură protecţia demnitarilor americani, după ce apucase să tragă opt focuri de armă.
Crooks a folosit o puşcă automată AR-15 cu pat rabatabil, ceea ce potrivit lui Wren a contribuit la faptul că nu a fost observat înainte de a-i răni pe Trump şi pe doi participanţi la miting şi de a-l împuşca mortal pe altul.
În automobilul şi locuinţa lui Crooks au fost găsite dispozitive explozive rudimentare, proiectate pentru detonarea de la distanţă. El avea un transmiţător în momentul în care a tras asupra lui Trump, dar FBI consideră că nu ar fi reuşit să detoneze dispozitivele.
În urma atentatului, după ce a fost şi ea audiată în Congers, directoarea Secret Service Kimberly Cheatle a demisionat.