Cazul rugbiştilor francezi acuzaţi de viol în Argentina: Raport medical al presupusei victime, respins din nou
În consecinţă, procuratura din Mendoza (vestul Argentinei) a stabilit data de 18 octombrie pentru audierea cererii de clasare a cauzei, formulată de apărarea jucătorilor.
Săptămâna trecută, avocaţii presupusei victime au declarat că aceasta nu suferă de o problemă de coagulare a sângelui. Această afecţiune este invocată de apărarea jucătorilor ca fiind motivul pentru vânătăile găsite pe corpul ei, în timp ce reclamanta susţine că aceste urme sunt rezultatul violenţei exercitate de jucători.
Avocaţii acesteia au înaintat parchetului un document în care un medic hematolog independent declara că reclamanta „nu suferă de această boală” şi au solicitat suspendarea audierii la 18 octombrie. Parchetul din Mendoza a răspuns însă că declaraţia hematologului „nu este utilă” şi nu va schimba cursul cazului, potrivit dosarului obţinut sâmbătă de AFP. Prin urmare, acesta a refuzat cererea de suspendare a audierii privind clasarea cauzei. Aceasta este programată pentru 18 octombrie, dar decizia ar putea fi anunţată ulterior.
La 4 octombrie, parchetul din Mendoza a hotărât clasarea cauzei - adică închiderea înainte de proces - în plus faţă de o cerere în acelaşi sens formulată anterior de apărare. Hugo Auradou şi Oscar Jegou, ambii în vârstă de 21 de ani, sunt acuzaţi de viol calificat în grup pentru presupuse fapte care ar fi avut loc în noaptea de 6 spre 7 iulie într-o cameră de hotel din Mendoza, unde echipa naţională a Franţei tocmai disputase un meci de verificare cu Argentina. Cei doi jucători au susţinut încă de la început că relaţiile sexuale cu reclamanta, pe care au cunoscut-o într-un club de noapte, au fost consensuale. De asemenea, ei neagă orice violenţă, deşi avocata reclamantei a vorbit despre „violenţe teribile” împotriva clientei sale, care a fost „bătută cu sălbăticie”. Iniţial reţinuţi şi apoi plasaţi în arest la domiciliu, aceştia au fost eliberaţi la jumătatea lunii august şi apoi autorizaţi să părăsească Argentina până la finalizarea anchetei. Aceştia s-au întors în Franţa la 4 septembrie şi şi-au reluat de atunci antrenamentele cu cluburile lor.