Caz șocant în SUA. O adolescentă s-a sinucis accidental, după ce a dezarmat un ajutor de şerif | VIDEO
Tragedia a avut loc, duminică seara, la City of Industry, la periferia Los Angelesului, notează AFP.
Fata l-a dezarmat pe un agent al şerifului Los Angelesului şi s-a sinucis în mod accidental în timp ce agenţi încercau să recupreze arma, anunţă luni forţele de ordine.
Tânăra latino-americancă a bătut la uşa postului, precizează într-un comunicat şeriful.
După ce agenţi au deschis, ”adolescenta a dat buzna în hol, a pus mâna pe arma agentului şi i-a luat-o”, anunţă şeriful.
”O luptă a izbucnit între adjuncţi şi fată, care era înarmată cu arma de foc a agentului”, precizează el.
”În timpul luptei, adolescenta s-a rănit prin împuşcare”, se arată în comunicat.
Pompieri, chemaţi la faţa locului, au constatat decesul.
O anchetă a fost dechisă, iar potrivit primelor elemente incidentul are legătură cu un apel telefonic adresat agenţilor şerifului cu privire la o ”perturbare familială”.
Serviciile şerifului au insistat asupra fapului că drama ”nu este un tir implicând un agent”.
Intervenţiile forţelor de ordine care se încheie fatal sunt un lucru ”obişnuit” în Statele Unite.
Potrivit unui bilanţ independent, realizat de Washington Post (WP), peste 1.100 de persoane au fost împuşcate de poliţie în 2023.
Aceste date nu sunt oficiale, iar serviciile de poliţie nu sunt obligate să semnaleze acest tip de incidente Guvernului federal.
Această dramă se adaugă unei liste lungi de drame care implică arme de foc în Statele Unite, care plătesc un tribut greu răspândirii pe întreg teritoriul american şi uşurinţei cu care americanii au acces la arme de foc.
În Statele Unite numărul armelor de foc este mai mare decât al locuitorilor. Un adult din trei deţine cel puţin o armă de foc, iar aproape un adult din doi trăieşte într-o gospodărie în care se află o armă de foc.
Aproximativ 49.000 de oameni au fost ucişi prin împuşcare în 2021, dintre care peste jumătate s-au sinucis, un bilanţ în creştere faţă de 2020, când s-au înregistrat 45.000 de morţi prin împuşcare. Acest bilanţ nu are termen de comparaţie în alte ţări dezvoltate.