Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Catedrala Notre Dame ar putea fi reconstruită până la sfârșitul acestui an. Costul, estimat la 700 de milioane de euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

Reconstrucția catedralei Notre Dame a intrat în linie dreaptă. Simbol străvechi al Parisului, uriașa construcție a fost distrusă în 2019 de un incendiu.

De atunci, sute de specialiști lucrează intens la reclădirea monumentului istoric și plănuiesc să îl redeschidă publicului la sfârșitul acestui an. Costul reconstrucției a fost estimat la 700 de milioane de euro. Richard Quest, Paris: „Doamne Dumnezeule! Uitați-vă la schele! Hai să vedem ce se întâmplă aici!” Richard Quest: „A trebuit să pună din nou acoperișul?”

Philippe Jost, Președintele, Rebuilding Notre-Dame: „Șarpanta, structura de stejar care era pe acoperiș, construită în sec. al XII-lea, cunoscută sub numele de „La Forêt” (Pădurea) a ars în întregime. Acum este reconstruită. Am căutat mii de stejari din pădurile din Franța. În Franța, nu am construit o astfel de șarpantă de 160 de ani.” Ca un simbol al renașterii, în vârful catedralei a fost amplasat un nou cocoș de aur, o variantă a pasării Phoenix care renaște din propria cenușă.

Philippe Jost, Președintele, Rebuilding Notre-Dame: „Logistica este foarte importantă. Avem 2.250 de companii și artiști și am încheiat 140 de contracte.” Richard Quest: „Cred că ceea ce te impresionează când te uiți la acest monument este mărimea, amploarea și faptul că s-a realizat în 4 ani. E o realizare să faci așa ceva și va costa cel puțin un miliard de dolari.” La efortul uriaș de reconstrucție participă tâmplari, pietrari, schelari, sculptori, aurari, sticlari și chiar constructori de orgi, care restaurează cele 8.000 de tuburi ale celei mai mari orgi din Franța. Richard Quest: „Cât la sută din lucrări ați finalizat până acum?”

Philippe Jost, Președintele, Rebuilding Notre-Dame: „Cred că am finalizat 85-90 la sută.” Richard Quest, Paris: „Wow!” Philippe Jost, Președintele, Rebuilding Notre-Dame: „Am terminat acoperișurile, turla... Curățăm tot... Am curățat totul în interior, tot lemnul. Am curățat toate picturile din capelă. Vezi acea boltă? A fost strivită.” Marea parte din catedrală rămâne înconjurată de schele. Chiar și așa, turiștii sunt fermecați. Turist: „Pentru mine, este chiar mult mai frumoasă decât înainte.”

Turist: „Mă bucur să văd că a prins din nou o formă. Aduce speranță." Notre Dame își va redeschide porțile pentru turiști pe 8 decembrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult