Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât costă geacă de lux purtată de Putin în timpul discursului de vineri. Valorează mai mult decât salariul minim pe 2 ani

Președintele rus Vladimir Putin a ținut vineri un discurs în fața a zeci de mii de oameni pe stadionul Lujniki, din Moscova, cu ocazia împlinirii a opt ani de la anexarea oficială a peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova.

Putin, în vârstă de 69 de ani, a urcat pe scenă îmbrăcat cu o geacă de lux Loro Piana, care costă nu mai puțin de 12.000 de euro (1,5 milioane de ruble), în condițiile în care populația Rusiei simte efectele prăbușirii economiei, în urma sancțiunilor impuse de Occident ca urmare a războiului pornit în Ucraina, potrivit Daily Mail.

 

În timpul discursului său, președintele rus a spus că soldaţii ruşi care luptă în ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina au ilustrat unitatea Rusiei.

"Umăr la umăr, se ajută unul pe altul, se sprijină unul pe altul şi când este nevoie se apără de gloanţe cu trupurile lor ca fraţii. O astfel de unitate nu am mai avut-o de mult timp"', a continuat el.

În Rusia, salariul minim anual era în 2021 de 678.000 de ruble (5.700 de euro), adică mai puțin de jumătate din valoarea gecii purtate de Putin. Uniunea Europeană, SUA și mai multe state au impus sancțiuni economice Rusiei, care au dus la prăbușirea rublei. ”Aceste sancţiuni masive sunt eficiente. Ele vor antrena o scădere a PIB-ului rusesc de 8%”, estima luni ministrul francez al Finanţelor Bruno Le Maire. Inflația anuală a urcat la 12,5%, astfel că standardul de viață al rușilor va scădea semnificativ.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult