Casa Albă acuză Rusia și Siria că ucid "civili nevinovaţi” în Ghouta. Anunțul lui Al-Assad
Galerie foto
"Statele Unite condamnă ofensiva pe care regimul Al-Assad, susţinut de Rusia şi Iran, o desfăşoară împotriva populaţiei din Ghouta Orientală", a declarat preşedinţia americană, relatează Agerpres, citând AFP.
De asemenea, Casa Albă a acuzat Moscova că ignoră rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU votată la 24 februarie, cerând un armistiţiu de 30 de zile în Siria, şi a afirmat că Rusia ucide "civili nevinovaţi sub falsul pretext al operaţiunilor antiteroriste".
"Rusia şi regimul sirian au utilizat aceeaşi combinaţie de minciuni şi folosirea nediscriminată a forţei pentru a izola şi distruge Alepul în 2016, unde mii de civili au fost ucişi", a acuzat administraţia de la Washington, îndemnând forţele pro-regim "să înceteze imediat vizarea infrastructurilor medicale şi a civililor în această campanie brutală din Ghouta Orientală".
În total, 34 de civili au fost ucişi duminică în bombardamente ale forţelor siriene asupra regiunii Ghouta Orientală, a anunţat la Beirut Observatorul Sirian al Drepturilor Omului.
Bashar Al-Assad: Operaţiunea din Ghouta Orientală "trebuie să continue"
Operaţiunea militară împotriva enclavei rebele din Ghouta Orientală "trebuie să continue", a avertizat duminică preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, ale cărui forţe o cucerit mai mult de un sfert din acest fief al insurgenţilor, relatează Agerpres, citând AFP.
El a lansat la 18 februarie o campanie aeriană de o rară violenţă care a ucis peste 650 de civili şi care a constituit preludiul unei ofensive terestre vizându-i pe rebeli, în general toţi consideraţi "terorişti" de către regim.
"Operaţiunea trebuie să continue, în paralel cu posibilitatea oferită civililor de a ajunge pe teritoriile" sub controlul regimului, a precizat şeful statului sirian.
Duminică, regimul a făcut primul anunţ oficial referitor la această operaţiune la sol care se desfăşoară în pofida unui armistiţiu zilnic instaurat marţi la iniţiativa Moscovei.
"Nu este nicio contradicţie între armistiţiu şi lupte", a subliniat preşedintele sirian care a respins, totodată, recentele acuzaţii că regimul său a utilizat arme chimice.
Aceste acuzaţii, "irealiste" după cum s-a exprimat Al-Assad, au provocat indignare pe scena internaţională, Washingtonul şi Parisul ameninţând cu lovituri aeriene în Siria.
"Chestiunea (armelor chimice) face parte din vocabularul mincinos al Occidentului" şi constituie "un pretext pentru a efectua lovituri asupra armatei siriene", a adăugat liderul de la Damasc.
Regimul sirian a fost acuzat în ultimele luni că a desfăşurat mai multe atacuri chimice contra unor bastioane ale rebelilor, ceea ce el dezminte.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , siria , casă , alba , bombardamente , bashar al-assad , ghouta
Dată publicare: 05-03-2018 08:39