Care este, de fapt, starea de sănătate a lui Donald Trump. Anunțul președintelui
Your browser doesn't support HTML5 video.
"Dacă este vreo problemă, vă voi spune", a spus el la Tulsa (Oklahoma), în sudul SUA, la primul său miting de campanie după o pauză de peste trei luni.
"Este ceva care nu îl priveşte pe (Joe) Biden, pot să v-o spun", a adăugat preşedintele republican în vârstă de 74 de ani, referindu-se la rivalul său democrat, în vârstă de 77 de ani, pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
Speculaţiile despre starea sa de sănătate au fost alimentate cănd a efectuat o vizită misterioasa în noiembrie la un spital militar, de lângă Washington, în noiembrie, în afara calendarului obişnuit.
La 13 iunie, el a ţinut, în pofida pandemiei, să vină să salute promoţia din 2020 a prestigioasei academii militare de la West Point, în apropiere de New York.
Invitat să părăsească scena dupa ce s-a adresase viitoarelor elite ale armatei americane, Trump păruse să întâmpine dificultăţi pe rampa de acces, coborând-o cu paşi mărunţi precaut.
Presa a remarcat de asemenea că el a avut nevoie de ambele mâini, chiar în mijlocul discursului, pentru a duce un pahar cu apă la gură.
Reconstituind scena, mimându-şi gestul de a bea ferm paharul în faţa miilor de susţinători care îl aplaudau, preşedintele SUA a făcut sâmbătă o curioasă paranteză în plin discurs, foarte aşteptat de altfel la Tulsa, notează AFP.
"Pentru că purtam încălţăminte cu talpă din piele", a explicat Donald Trump, precizând - pe jumătate glumind, pe jumătate indignat:"Cât e de bine să mergi pe suprafeţe plate!. Nu este la fel de bine pe o rampă".
"Nu exista balustradă pentru mâini", a adăugat el. "Era ca un patinoar. Am spus:'Generale, am o problemă'".
Explicând că el tocmai făcuse 600 de saluturi militare în faţa promoţii de absolvenţi militari, sub un soare arzător, el a continuat:"Eram fiert. Am spus:'Generale, nu am cum să cobor această rampă fără să cad în fund".
"Nu pot să cad când 'Fake News' mă privesc", a adăugat Donald Trump, provocând huiduilile publicului în direcţia camerelor de televiziune.