Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Capitala europeană în care se poate scoate aur din canalizare. "E o mică mină"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Canalizarea oraşului Bruxelles este o mină de aur, la propriu. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii belgieni după ce au făcut mai multe teste.

Au descoperit astfel că apa uzată care se adună aici este plină de particule mici de aur şi argint.

Studiul a fost pus la cale de profesorii Universităţii din Bruxelles. De ceva vreme adună mostre cu apă murdară şi le analizează într-un laborator.

Natacha Brion, cercetător Universitatea din Bruxelles: „Acest recipient conţine apă din stația de epurare care există în zona de sud a Bruxelles-ului, apă pe care am colectat-o ​​în această dimineață. Acum voi începe un proces de separare pentru a extrage particulele din apă.”

Aşa a descoperit că bucăţile mici de nămol sunt pline de metale, atât unele toxice, grele, dar și unele prețioase, cum ar fi aurul, argintul și chiar platină. Câteva grame pe tonă, ce-i drept, dar o cantitate deloc de neglijat spun cercetătorii belgieni.

Citește și
RTI canalizare
Trai luxos, cu dejecțiile sub nas. Cinci localități cu ștaif poluează salba de lacuri a Capitalei

Natacha Brion, cercetător Universitatea din Bruxelles: „Pentru un oraș de mărimea Bruxelles-ului asta înseamnă între 5 și 10 kg de aur pe an și între 70 și 100 kg de argint pe an.”

Vă întrebaţi probabil unde se ascunde toată această comoară. Ei bine, aurul se află în unele medicamente, dar provine și din bijuteriile pe care le purtăm. De fiecare dată când ne spălăm pe mâini, în apă se eliberează particule foarte mici, insesizabile cu ochiul liber. Apoi argintul se găsește în special în hainele sport şi şosete de fiecare dată când le spălăm, de ele se desprind particule de argint.

Natacha Brion, cercetător Universitatea din Bruxelles: „Mineralele extrase din mine au concentrații similare în aur și argint, așa cum se găsesc în apele uzate din Bruxelles”

Reporter: Asta înseamnă că sistemul de canalizare din Bruxelles conține atât aur cât și argint că într-o mină de aur?

Natacha Brion, cercetător Universitatea din Bruxelles: „Da. Este o mică mină de aur.”

Acesta este doar un prim studiu. Cercetătorii încearcă acum să găsească o metodă de filtrare a particulelor de nămol la o scară mult mai largă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult