Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când are loc al doilea tur al alegerilor din Turcia. Erdogan are un avantaj și se declară deja câștigător

Your browser doesn't support HTML5 video.

La o zi după un prim tur de scrutin extrem de disputat, Turcia se îndreaptă luni, pentru prima dată în istorie, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai.

Se vor confrunta preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său rival, Kemal Kilicdaroglu.

Rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale şi legislative sunt încă aşteptate. Duminică, cei 64 de milioane de turci cu drept de vot s-au prezentat masiv la urne, rata provizorie de participare apropiindu-se de 90%.

După numărarea a peste 99% din buletine, Erdogan a obţinut 49,4% din voturi, faţă de 44,95% pentru principalul său adversar social-democrat, un rezultat mai bun decât spera şeful statului, pe care ultimele sondaje l-au dat sistematic în urma contracandidatului său.

Pentru tabăra opoziţiei, care a cerut în ultimele săptămâni "să încheiem din primul tur" şi a declarat duminică seară că se află "în frunte", rezultatul este, în schimb, ca un duş rece.

"Dacă naţiunea noastră vrea un al doilea tur de scrutin, atunci vom câştiga în turul al doilea", a declarat duminică seară Kilicdaroglu, care conduce o coaliţie largă de şase partide de opoziţie. "Voinţa pentru schimbare în societate este mai mare de 50%", a adăugat el, conform AFP, scrie Agerpres.

Recep Tayyip Erdogan, reales în 2018 din primul tur al scrutinului prezidenţial, a vorbit şi el în cursul nopţii în faţa unei mulţimi de susţinători.

"Cred sincer că vom continua să ne slujim poporul în următorii cinci ani", a spus Erdogan, care se află la putere din 2003. În ultimele săptămâni, el şi-a înmulţit promisiunile electorale în încercarea de a amortiza inflaţia foarte mare care loveşte ţara.

În paralel, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator) al preşedintelui şi aliaţii săi sunt pe cale să-şi păstreze majoritatea în parlament.

În acest climat de incertitudine, indicele principal al Bursei din Istanbul a scăzut luni dimineaţă cu 4%.

Rezultatul celui de-al doilea tur va depinde în parte de un al treilea om, Sinan Ogan (naţionalist), care a câştigat aproximativ 5% din voturi în primul tur şi nu a cerut încă susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi.

Erdogan: „Suntem clar suntem în frunte”

Preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că este "în mod clar în frunte" la alegerile prezidenţiale, dar a spus că este gata să respecte un al doilea tur dacă va fi necesar, transmite AFP.

"Chiar dacă rezultatele nu sunt încă publicate, clar suntem în frunte", a afirmat Erdogan în faţa unei mulţimi de suporteri adunaţi în miezul nopţii (02:30 ora locală, 23:30 GMT) la Ankara."Respectăm aceste alegeri şi vom respecta următoarele alegeri", a asigurat el.

"Nu ştim încă dacă alegerile s-au încheiat cu acest prim tur, dar dacă poporul ne va duce în turul doi, vom respecta acest lucru", a mai subliniat Erdogan.

Pentru prima oară în 20 de ani de când este la putere, şeful statului va fi obligat să participe la un al doilea tur de scrutin, programat pentru 28 mai, împotriva adversarului său social-democrat, Kemal Kilicdaroglu, aflat în fruntea unei coaliţii de şase partide de opoziţie.

"Indiferent de rezultat, 27 de milioane de oameni au preferat să ne voteze", a continuat el, în timp ce operaţiunile de numărare a voturilor continuau.

"Cred că vom termina aceste alegeri cu peste 50%" din voturi, a insistat el."Poporul a ales stabilitatea şi securitatea în aceste alegeri prezidenţiale".

Recep Tayyip Erdogan a revendicat, de asemenea, majoritatea celor 600 de locuri din Parlament pentru Alianţa Naţională pe care a format-o pentru aceste alegeri parlamentare partidul său AKP cu câteva mici formaţiuni politice naţionaliste şi islamiste.

Kemal Kilicdaroglu: Trebuie neapărat să câştigăm şi să instaurăm democraţia în această ţară

Candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kilicdaroglu, a promis luni victoria taberei sale în turul al doilea al scrutinului (28 mai), perspectivă care pare să se concretizeze în acest moment, transmite AFP.

"Dacă naţiunea noastră cere un al doilea tur, acceptăm cu plăcere. Şi vom câştiga absolut acest al doilea tur", a declarat candidatul opoziţiei în miezul nopţii, la Ankara, înconjurat de reprezentanţi ai celor şase partide din coaliţia sa.

Preşedintele Recep Tayyip "Erdogan nu a putut obţine rezultatul aşteptat, în pofida tuturor insultelor" proferate la adresa contracandidatului său, a continuat Kilicdaroglu.

"Nevoia de schimbare în societate este mai mare de 50%; trebuie neapărat să câştigăm şi să instaurăm democraţia în această ţară", a spus el, fără a face comentarii despre alegerile legislative care au avut loc concomitent.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult