Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Campanie electorală în R. Moldova. VIDEO: O tânără iese dintr-un sicriu și recită versuri

Partidul Acasă Construim Europa (PACE) din Republica Moldova și-a lansat campania electorală pentru alegerile parlamentare într-un mod inedit, cu o tânără care a ieșit dintr-un coșciug și a recitat versuri.

Înregistrarea video a acestui moment a fost postată de președintele partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, pe pagina sa de Facebook.

”Bună ziua, doamnelor și domnilor. Mulțumim că ați dat curs invitației noastre și ați venit la lansarea partidului politic PACE în campanie electorală. Să începem.” - a spus la microfon președintele partidului, care apoi face un semn scurt, iar camera de filmat se mută pe un sicriu.

 

Citește și
bodyguard, Republica Moldova
Președintele R. Moldova este apărată de două femei bodyguard. Ce antrenamente speciale fac ele. VIDEO

Acolo, un bărbat vine și ridică capacul, iar din sicriu se ridică o tânără îmbrăcată în haine populare, care primește un microfon și ... începe să recite:

”Moldova! Țara mea de glorie, de-a pururi, toți m-au tot trădat. Ne-au vândut oamenii și vatra, pământul la străini l-au dat. Zadarnic au luptat strămoșii, murind cu titlu de eroi. Păstrând cazanii, biblii sfinte, întreg tezaur pentru noi. De-ar naște țara încă un Ștefan, un Țepeș Doamne să ne dai. Parlamentarilor pedeapsă, ce-au tot vândut glie și plai. Dă Doamne-o rază de lumină, un om, cum nu s-a mai născut. Un moldovean de-al nostru Doamne, să fie al țării noastre scut. Să taie-n stânga și în dreapta și să-i stârpească pe mișei. Toți ticăloșii, guvernanții, să scoată pielea de pe ei. Apoi să fie PACE-n țară, în casa fiecărui om. MOLDOVA, să culeagă roade, din Parlament și fiecare pom. Să construim acasă Europa pentru popor și fiecare om”.

 

După acest moment artistic deosebit, președintele partidului PACE a preluat din nou microfonul, precizând că formațiunea sa politică nu este coruptă, deoarece nu a fost ”niciodată” în Parlament sau în Guvern, dar ”avem dragoste de țară și responsabilitate față de noi și poporul nostru”.

 

”PACE este singurul partid politic care nu-și dă mâna, nu-și are între ei bandiți și narcomani, cum s-au perindat în ultimii ani în Parlament, în Guvern, și acum luptă la disperare să se întoarcă acolo.” - a mai spus el.

”Președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, cel care vorbește la pupitru, este colonel de poliție. A ocupat funcția de șef al Inspectoratului de poliție din Moldova pe vremea când Republica Moldova era controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc.

Presa din Chișinău scrie că este un personaj controversat, acuzat de contrabandă cu alcool și țigări. Acuzații pe care Cavcaliuc le neagă vehement.

Tot el a fost cel care a declanșat scandalul țigării cu marijuana, după ce a publicat niște documente ale poliției despre o influenceriță. Aceasta se afla pe listele altui partid politic și a fost depistată pe aeroport cu o țigară cu marihuana asupra sa” - afirmă corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari

AUR a depus listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova

 

Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat, vineri, depunerea listei de candidaţi pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, primele locuri fiind ocupate de Victoria Grosu Vremeş - coordonator al filialei AUR Italia, Vlad Bileţchi - preşedintele AUR Republica Moldova şi Valeriu Munteanu - liderul Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, pe listă mai figurează preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, fost primar al municipiului Chişinău, şi Tatiana Potîng, lider al Partidului Popular Românesc.

"AUR a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală de la Chişinău documentele necesare înregistrării în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Lista candidaţilor cuprinde lideri reprezentativi atât din partea AUR, cât şi din partea formaţiunilor politice care au răspuns apelului la unitate lansat de partidul de pe ambele maluri ale Prutului - Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Liberal şi Partidul Popular Românesc", precizează comunicatul citat.

La depunerea listelor de candidaţi au fost prezenţi şi parlamentari AUR ai României, originari din Republica Moldova, conform aceleiaşi surse.

Alegeri anticipate în Republica Moldova în 11 iulie

 

În Republica Moldova sunt organizate alegeri parlamentare anticipate în 11 iulie, după ce președintele Maia Sandu a dizolvat Parlamentul.

Decizia survine după ce magistraţii Curţii Constituţionale au declarat zi neconstituţională starea de urgenţă, în timpul căreia legislativul nu putea fi dizolvat şi astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult