Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Camera crimelor, amenajată de un asasin al lui El Chapo. ”Nimeni nu ieșea de aici”

Un martor din mediatizatul proces al baronului drogurilor din Mexic Joaquin El Chapo Guzman a dezvăluit la tribunal că unul dintre asasinii acestuia avea o ”cameră a crimelor”, pregătită minuțios pentru execuții.

Edgar Galvan, de 41 de ani, a depus mărturie luni în cadrul procesului derulat în New York și care a debutat în luna noiembrie 2018, relatează New York Post.

Galvan a descris ”o cameră de execuții” pe care un asasin din echipa lui El Chapo, Antonio Jaguar Marrufo, a amenajat-o. Camera era izolată fonic pentru a nu se auzi țipetele victimelor și avea un sistem de scurgere special pentru a fi curățată mai ușor de sânge, potrivit relatărilor. ”Nimeni nu ieșea de aici” a povestit el juraților.

Galvan a relatat că era un șofer de taxi și că s-a împrietenit cu Marrufo în 2007 când a și început să lucreze pentru acesta în El Paso, Texas. Potrivit acestuia, Maruffo controla orașul Juarez pentru cartelul Sinloa al lui El Chapo.

Galvan îl ajuta pe Maruffo să transfere arme, modele AK-47, peste graniță, folosite pentru lichidarea rivalilor din Juarez.

Nu se știe cu exactitate dacă această cameră a crimelor este situată în Juarez, Mexic sau Texas, SUA.

Într-o imagine prezentată la proces, bărbatul apare cu o armă de asalt în brațe. Într-o altă fotografie apare un fost soldat american, care ar fi lucrat pe Galvan, cu o armă în mâini. Galvan a fost arestat în 2011 după ce a lucrat 4 ani pentru cartel. A pledat vinovat pentru posesie de droguri și trafic de arme și a excutat 8 din cei 24 de ani de închisoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult