Cadre medicale „vaccinate” cu ser fiziologic în Italia. Cum s-a produs eroarea
S-a întâmplat în Trentino, zilele trecute, în timpul unei sesiuni de vaccinare care a implicat 47 de persoane, dintre care cel mai probabil 12 au primit câte o injecție cu ser fiziologic.
Autoritățile sanitare italiene au dat asigurări că astfel de erori au loc rar (rată de 1 la 1.000) și nu implică niciun risc pentru sănătate, deoarece conține doar apă distilată și sale.
Se pare că eroarea a apărut în momentul administrării: în mod normal, vaccinul este diluat cu soluție salină. Din cele verificate a existat un schimb de flacoane.
„Când se folosește în mod normal un flacon, acesta este pus deoparte. În acest caz, nu a fost pus deoparte. Ipoteza cea mai plauzibilă este că a fost reumplut cu soluție fiziologică și apoi de acolo au fost extrase cele șase doze care apoi au fost administrate. Așadar, probabil că în interior erau și urme de vaccin", a declarat Antonio Ferro, directorul Departamentului de Prevenție din cadrul Autorității pentru Sănătate Trento.
Acesta a precizat că eroarea a fost depistată rapid, după ce persoanele care țineau evidența vaccinurilor au observat că au mai rămas doze nefolosite.
„La sfârșitul sesiunii de vaccinare, datorită listelor de verificare, operatorul care a numărat flacoanele a constatat că au mai rămas câteva. El a notificat imediat conducerea și au fost convocate toate persoanele implicate în acea sesiune de vaccinare, 47 de persoane în total. Acestea au fost informate că e posibil să fi primit soluție fiziologică în loc de vaccin și au fost invitate să repete doza la 20 de zile. De asemenea, facem analize pentru a evidenția anticorpii, în așa fel încât să înțelegem cine și ce a primit”, a explicat Ferro.