Cadavrele a patru femei au fost găsite pe o barcă în derivă, în largul coastei Spaniei, în apropiere de Cartagena
Potrivit Gărzii Civile, echivalentul jandarmeriei, însărcinată cu ancheta, pare să fie vorba despre migrante care au încercat să ajungă pe coastele spaniole din Africa de Nord.
Joi seara, salvatori au fost informaţi cu privire la prezenţa unei ambarcaţiuni care se afla în derivă la 11 mile marine (aproximativ 20 de kilomertri) sud-est de Cartagena, un oraş situat în sud-estul Spaniei pe coasta la Marea Mediterană, în care au găsit ”patru persoane decedate”, a anunţat un purtător de cuvânt.
Într-un mesaj postat pe X, salvamarii au anunţat vineri că este vorba despre patru femei, fără să ofere alte detalii.
Contactată de AFP, Garda Civilă a confirmat că este vorba despre cadavrele a patru femei, adugând că nu deţine niciun alt element cu privire la identitatea acestora, precum vârsta sau originea.
Această ambarcaţiune, remorcată până în portul Cartagena, ar putea să fi rămas fără carburant.
Spania este una dintre principalele porţi de intrare a imigraţiei neregulate pe continentul european.
În 2003, 56.852 de migranţi clandestini - aproape dublu faţă de 2022 (+82,1%) - au intrat în Spania, în urma unor sosiri fără precedent în arhipelagul Canare, la Oceanul Atlantic.
Potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) spaniole Caminando Fronteras, cel puţin 6.618 de migranţi au murit sau au fost daţi dispăruţi în 2023, în timp ce încercau să ajungă în Spania - o medie de 18 dispriţii pe zi.