Anunțul făcut despre bulgarul suspectat de uciderea jurnalistei Viktoria Marinova
Avionul la bordul căruia se afla Krasimirov a aterizat la Sofia puţin înainte de ora 19.
Marinova, în vârstă de 30 de ani, prezentatoare a televiziunii TVN, a fost găsită moartă pe malul Dunării, la Ruse, în 6 octombrie. Ancheta a stabilit că ea fusese bătută şi violată, înainte de a fi ucisă, scrie Agerpres.
Krasimirov a fost arestat în 9 octombrie în nordul Germaniei, lângă Hamburg. Un comunicat al instanţei germane unde a fost audiat în vederea extrădării a precizat că suspectul a recunoscut că a avut o altercaţie cu victima şi că a lovit-o în faţă, dar nu a recunoscut şi violul. El urmează să fie transferat de la Sofia în arestul poliţiei din Ruse.
Presa bulgară a difuzat imagini cu autovehicule ale poliţiei judiciare care plecau de pe aeroportul din capitală, la scurt timp după aterizarea aeronavei cu care a fost adus Krasimirov.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: jurnalista ucisa , viktoria marinova , Severin Krasimirov
Dată publicare: 17-10-2018 21:38