Bulgaria neagă orice legătură cu camionul care a explodat pe podul Kerci
„Bulgaria nu are nicio complicitate cu pregătirea exploziei pe podul din Crimeea. Şi nici nu a fost prezentată oficial de partea rusă o astfel de acuzaţie”, le-a declarat jurnaliştilor premierul interimar Galab Donev, transmite EFE, citată de Agerpres. Şeful guvernului interimar - la putere până la formarea unei coaliţii care să asigure o majoritate parlamentară după alegerile din 2 octombrie - a afirmat că a cerut contraspionajului bulgar să investigheze traseul camionului. Explozia care a distrus parţial podul Kerci a fost calificată de preşedintele rus Vladimir Putin drept „un act terorist”, prin care şi-a justificat luni atacurile cu zeci de rachete asupra mai multor oraşe ucrainene. Potrivit preşedintelui Comitetului de anchetă rus, Aleksandr Bastrîkin, camionul ar fi plecat din Bulgaria şi ar fi trecut prin Georgia, Armenia, Osetia de Nord şi a intrat apoi pe teritoriul Federaţiei Ruse înainte de a ajunge la intrarea pe pod. Donev a declarat că posibila ieşire din Bulgaria a camionului se datorează poziţiei strategice a ţării sale, la Marea Neagră şi învecinată cu Turcia. Mai mulţi politicieni şi oficiali bulgari au semnalat că, în orice caz, era imposibil ca încărcarea cu explozibili să se fi făcut în Bulgaria, dat fiind că pe traseul vehiculului există numeroase puncte de trecere a frontierelor şi controale de securitate. Separat, liderul Crimeii, Serghei Aksionov, a declarat luni că repararea podului va dura circa „o lună şi jumătate”. „Lucrăm deja. Sper să nu apară alte probleme şi să îl reparăm în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat el la televiziunea publică. Aksionov a mai apreciat că traficul pentru camioane pe calea rutieră va putea fi reluat la 16 octombrie şi că timpul de aşteptare pentru autoturismele particulare pentru intrarea pe podul de 19 kilometri este de maximum o oră. Liderul separatist a spus totodată că patru nave vor începe să opereze începând de marţi pentru a asigura transportul prin intermediul strâmtorii Kerci, care separă mările Neagră şi Azov. La rândul său, vicepremierul rus Marat Husnullin a explicat că avariile suferite la pilonii de susţinere ai podului vor fi remediate la sfârşitul săptămânii şi că, în acest scop, se lucrează non-stop. În plus, Husnullin a dat asigurări că guvernul rus caută variante pentru transportul mărfurilor prin intermediul teritoriilor anexate din sudul Ucrainei, mai exact regiunile Herson şi Zaporojie. Ruta alternativă are o lungime de nu mai puţin de 359 de kilometri, din care 180 de kilometri sunt în plin proces de reparaţii, operaţiune de care se ocupă Ministerul Transporturilor din Rusia.