Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Britanicii au năvălit iarăși să cumpere hârtie igienică. Cozi uriașe în parcările magazinelor

Baxuri de hârtie igienică au început să cumpere din nou britanicii, temându-se de o nouă carantină care i-ar putea lăsa fără provizii. Magazinele unui cunoscut retailer au fost luate cu asalt de mulțimea care pleca cu coșurile de cumpărături pline cu hârtie igienică.

Fenomenul din primăvară s-a repetat marți în câteva orașe din Marea Britanie, relatează The Sun, unde supermagazinele rețelei Costco au fost aglomerate de la prima oră de oameni care ieșeau cu provizii, în special multe baxuri de hârtie igienică.

Rafturile era pline cu asemenea produse, dar asta nu i-a împiedicat pe cumpărători să se aprovizioneze cu cantități serioase, arată sursa citată.

Mișcarea populației a venit la o zi după un avertisment al oamenilor de știință, care vorbeau despre o iminentă reintrare în carantină, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectări cu coronavirus, în apropierea lunilor de iarnă. Marți, premierul Boris Johnson a anunțat reintroducerea unor restricții pentru pub-uri și sălile de sport, fără a le interzice însă complet activitatea.

Consilierii guvernamentali au apreciat că numărul de cazuri de contaminare cu coronavirus ar putea ajunge în octombrie la 50.000 pe zi.

Citește și
Imaginile care au devenit virale. O tânără și-a făcut de ziua ei un tort în formă de rolă de hârtie igienică
Imaginile care au devenit virale. O tânără și-a făcut de ziua ei un tort în formă de rolă de hârtie igienică

Oamenii au fost rugați să nu intre în panică, așa cum s-a întâmplat la instaurarea carantinei, acum câteva luni, moment în care rafturile magazinelor au fost golite de conserve, alimente neperisabile și ...hârtie igienică. Degeaba însă, oamenii au năvălit pentru a-și face stocuri cu banalele role de hârtie igienică.

În fața magazinelor din Glasgow, Leeds și Londra, cozile s-au întins pe toată lungimea parcărilor, cumpărătorii așezați cu cărucioarele în față păstrând distanțarea socială.

Reprezentanții magazinelor au comunicat în repetate rânduri că există stocuri suficiente de produse de primă necesitate, dar oamenii par să nu-i fi luat în serios.

Andrew Opie, de la British Retail Consortium, a declarat: „Retailerii au făcut o treabă excelentă asigurându-se că clienții au acces la alimente și produse de primă necesitate, pe tot parcursul acestei pandemii. Supermarketurile au pus în aplicare o serie de măsuri de siguranță pentru a proteja personalul și clienții. În cazul unei carantine, îi îndemnăm pe consumatori să fie atenți și să cumpere alimente așa cum ar face de obicei în acest moment dificil” a spus reprezentantul asociației magazinelor de desfacere cu amănuntul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult