Brexitul pune în pericol paza apelor teritoriale. De ce are nevoie Regatul Unit
AFP preia precizările conform cărora este vorba de un e-mail redactat de funcţionari din ministerul mediului, care apreciază că există "multe incertitudini" privind capacitatea autorităţilor de a asigura patrularea maritimă. În document se subliniază că doar 12 nave sunt disponibile pentru monitorizarea unui spaţiu cu o suprafaţă de trei ori mai mare decât a Regatului Unit.
Avertismentul a fost formulat în contextul ameninţării pescarilor francezi că vor perturba exporturile britanice prin Canalul Mânecii dacă după Brexit li se interzice accesul în apele teritoriale britanice, de care beneficiază acum.
Odată cu retragerea din Uniunea Europeană, Regatul Unit nu va mai aplica nici politicile comunitare privind pescuitul, prin care vasele de pescuit europene pot intra în apele teritoriale. Dacă Brexitul are loc pe 31 octombrie fără un acord, paza de coastă le va reveni exclusiv autorităţilor de la Londra.
În acordul cu UE negociat de fostul premier britanic, Theresa May, însă respins de parlamentul Regatului Unit, se prevede o perioadă de tranziţie de 21 de luni, în care accesul vaselor europene ar fi în continuare permis, iar în paralel s-ar discuta o nouă înţelegere privind pescuitul. Actualul premier, Boris Johnson, insistă asupra renegocierii acordului şi se declară decis să pună în practică Brexitul pe 31 octombrie dacă Bruxellesul refuză în continuare să redeschidă dialogul. Guvernul britanic a confirmat vineri că ar dori să discute propuneri pentru susţinerea firmelor care ar putea fi afectate de acest scenariu.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!