BREXIT. Oficialii UE și-au pierdut răbdarea: Boris Johnson a primit ultimatum de 12 zile
Ultimatumul, fixat pentru sfârșitul lunii septembrie, a fost stabilit în cadrul unei întruniri desfășurate la Paris, după ce negociatorul-șef din partea UE, Michel Barnier, i-a spus lui Boris Johnson să înceteze să mai „pretindă că negociază”.
Miercuri seară, președintele francez Emmanuel Macron – care a adoptat cea mai dură linie în privința Marii Britanii - s-a întâlnit cu Antti Rinne, premierul Finlandei, țara care deține acum președinția rotativă a Consilliului Uniunii Europene.
„Dacă Marea Britanie vrea să discute alternative la actualul acord privind Brexitul, atunci acestea trebuie prezentate înainte de finalul lunii”, a declarat Antti Rinne, după întâlnirea în care s-a convenit asupra acestui ultimatum, potrivit The Independent.
„Suntem amândoi îngrijorați în legătură cu ce se întâmplă acum în Marea Britanie și cu toată confuzia care pornește de acolo spre Europa. Dacă nu vin cu propuneri noi, cred că vor fi destui lideri europeni care vor fi de acord cu această poziție. Că s-a terminat. Acum e timpul să vină cu propuneri clare și verificabile”, a mai precizat Antti Rinne.
Ultimatumul îi dă premierului Boris Johnson 12 zile să vină cu o alternativă la clauza „backstop”, cea care îl nemulțumește din acordul la care a ajuns predecesoarea sa, Theresa May, cu oficialii europeni.
Deși Macron și Rinne nu vorbesc în numele întregii Uniuni Europene, declarațiile cântăresc mult, dat fiind că Finlanda, a cărui premier e Rinne, deține acum președinția rotativă a Consiliului UE.
Oficialii UE se tem că Johnson nu are nicio alternativă și doar se joacă cu ei și trage de timp.
„La aproape trei ani după referendumul privind Brexitul, nu cred că ar mai trebui să ne pierdem timpul pretinzând că negociem. Cred că trebuie să mergem înainte cu determinare”, a declarat miercuri, în fața Parlamentului European, negociatorul-șef din partea UE, Michel Barnier.
Oficialii europeni au declarat săptămâna trecută, pentru The Independent, că-și pierd răbdarea. Mai multe informații sugerează că negociatorii britanici s-au dus la Bruxelles cu aceleași idei din acordul semnat deja și doar au tăiat clauza „backstop” care nu le convenea. Surse britanice sugerează, de asemenea, că propuneri concrete sunt în mod deliberat ținute la secret până în ultimul moment, din rațiuni de timing.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Independent.co.uk
Etichete: Marea Britanie , emmanuel macron , boris johnson , brexit , ultimatum
Dată publicare: 19-09-2019 12:06