Brazilia a suspendat testarea unui vaccin din China împotriva Covid-19, după „un incident grav"
Agenţia Naţională de Supraveghere Sanitară (ANVISA) "a decis să întrerupă studiul clinic al vaccinului CoronaVac după un incident grav", la 29 octombrie, a precizat instituţia într-un comunicat, transmite Agerpres.
Autoritatea nu a furnizat detalii, însă a indicat că acest tip de incidente ar putea include decesul, efecte secundare potenţial fatale, dizabilitate severă, spitalizare şi alte "evenimente semnificative din punct de vedere clinic".
Această suspendare a studiului clinic asupra CoronaVac, produs de laboratorul chinez Sinovac Biotech, a venit în aceeaşi zi în care gigantul farmaceutic american Pfizer a anunţat că vaccinul său împotriva noului coronavirus are o eficacitate de peste 90%. Pentru americani, care au precomandat 100 de milioane de doze, aceasta înseamnă că primele vaccinări ar putea începe înainte de sfârşitul anului, condiţia fiind aceea ca siguranţa vaccinului să fie confirmată până săptămâna viitoare. Pfizer a planificat să depună o solicitare de autorizare la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite, care va decide dacă vaccinul este sigur şi eficient.
Candidaţii la vaccinuri din partea Pfizer şi Sinovac se află în faza a-3-a de testare, ultima înainte ca acestea să primească sau nu undă verde de la autorităţile de reglementare. Cele două sunt testate în Brazilia, a doua ţară cu cele mai multe decese asociate COVID-19, peste 162.000.
CoronaVac a făcut subiectul unei dispute politice în Brazilia între unul dintre cei mai mari susţinători ai săi, guvernatorul de Sao Paulo, Joao Doria, şi principalul său adversar politic, preşedintele Jair Bolsonaro. Şeful statului, de extremă dreaptă, a declarat despre vaccinul produs de Sinovac că provine din "această altă ţară" şi l-a promovat în schimb pe cel dezvoltat de Universitatea Oxford alături de compania farmaceutică britanică AstraZeneca.