Fost boxer român care lucra pentru Camorra, arestat la Roma. Ce făcea pentru mafia italiană
Galerie foto
Românul a fost arestat de agenții Departamentului de Poliție Economică și Financiară din cadrul Gardei de Finanțe italiene, după ce ar fi acționat timp de mai mulți ani pentru gruparea mafiotă „Casalesi”, filială a Camorrei, cu sediul la Casal di Principe, în apropierea orașului Napoli.
Imagini cu românul Ovidiu Bali în Galeria Foto
Ovidiu Bali e acuzat că, în cadrul organizației mafiote, a participat la acțiuni de extorcare și avea sarcina de a intimida victimele, oameni de afaceri în general, din Italia, dar și italieni care operau în orașul Pula, din Croația, scrie ilgazzettino.it.
Românul este acuzat că, în unele cazuri, a comis acte de agresiune și violențe împotriva celor care refuzau să se supună clanului mafiot. Șase persoane l-au recunoscut pe Ovidiu Bali ca fiind cel care i-a persecutat în numele mafiei.
Polițiștii italieni au început să-l ancheteze pe român, în decembrie 2018, în urma unei operațiuni de amploare care a condus la încarcerarea a 7 persoane, aparținând unei filiale Camorra care funcționează între Friuli și Veneția de Est.
Ovidiu Bali, considerat de polițiștii italieni drept un apropiat al familiei Spada din Ostia, are 44 de ani și locuiește la Roma. El a participat pentru România la concursul de box din cadrul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, din 1996, la categoria grea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!