Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Borrell: „Războiul va fi decis în această primăvară, vară. Timpul este crucial și se măsoară în vieți omenești”

Josep Borrell, înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, a afirmat, miercuri, că rezultatul războiului Rusiei împotriva Ucrainei va fi decis "în această primăvară sau vară".

Borrell a subliniat, în timpul unei reuniuni a UE la Bruxelles, că s-a petrecut prea mult timp discutând dacă tancurile ar trebui trimise sau nu în Ucraina, iar în tot acest timp Rusia își pregătește ofensiva. "Timpul este crucial și se măsoară în vieți omenești", a subliniat Borrell, notează agenția de știri Baha.

El i-a îndemnat pe aliați să "caute tancuri care se prăfuiesc" în depozitele lor și să le trimită la Kiev. Borrell a amintit că, pentru ca o pace stabilă să se instaureze în Europa, președintele rus Vladimir Putin nu trebuie să câștige acest război, iar Ucraina trebuie să iasă învingătoare.

Borrell l-a ironizat pe Lavrov

De asemenea, Josep Borrell a afirmat că declaraţiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit cărora Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în „următoarea Ucraină”, îl discreditează intelectual, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Este păcat că domnul Lavrov, care a fost cândva un diplomat respectat, merge pe această cale care îl discreditează din punct de vedere intelectual”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, alături de prim-ministrul moldovean, Natalia Gavriliţa.

Citește și
razboi ucraina
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, califică armistițiul lui Putin drept ipocrizie

„Nu este nimic serios în aceste consideraţii”, a adăugat Borrell, după ce a fost întrebat despre afirmaţiile făcute, în urmă cu o săptămână, de Lavrov la televiziunea rusă de stat Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti, potrivit cărora „Moldova este acum luată în considerare pentru acest rol", cu referire la situaţia din Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult