Boris Johnson acuză Kremlinul de asasinarea șefului Wagner. "Ultimul gând al lui Prigojin a fost «Putin»"
”BoJo” speculează, într-un editorial publicat în ediţia de sâmbătă a tabloidului britanic Daily Mail, pe tema ultimelor clipe ale lui Prigojin, după prăbuşirea miercuri a avionului privat al acesteuia în regiunea rusă Tver, la nord-vest de Moscova, în timp ce se îndrepta către Sankt Petersburg.
Cauza prăbuşirii aviobnului este necunoscută, însă oficiali din spionajul Statelor Unite şi din Occident declară pentru CNN că este vorba despre o faptă premeditată, notează News.ro.
”Nu pot fi să trecut mai de câteva secunde de la explozia la bordul Embraer Legacy 600, un avion de lux de altfel de încredere, şi momentul în care bruta rusă a leşinat în vertiginoasa sa acceleraţie către moarte şi, cu toate astea, în acea clipă, sunt sigur că a ştiut cu perfectă claritate ce s-a întâmplat”, scrie Johnson.
”Ştia a cui mână ascunsă îl trimitea la 28.000 de picioare (aproximativ 8,4 kilometri) jos, să ardă cu restul camarazilor săi din gruparea Wagner, într-o minge de foc, la ţară, în regiunea Tver, la nord de Moscova - şi apoi mai jos, desigur, umbra lui Prigojin, jos, la Hades şi în groapa tartară din adânc”, spune fostul premier britanic.
Omul ”din spatele uciderii lui Prigojin” este ”acelaşi om care a autorizat, de exemplu, otrăvirea în Regatul Unit a lui Aleksandr Litvinenko şi Serghei Skripal”, continuă el.
”În timp ce detonarea sugea aerul din cabina aeronavei, aş paria că ultimul gând din ţeasta osândită a lui Prigojin a fost «Putin», după una dintre multele înjurături în care fostul pârnăiaş şi vânzător de hotdogi era fluent”, scrie Johnson.
Accidentul de avion în care a murit Prigojin a avut loc la exact două luni de la o rebeliune efemeră a şefului Wagner în Rusia, la 23-24 iunie.
Experţi se întreabă dacă Wagner poate supravieţui fără Prigojin.
Kremlinul anunţa vineri că toate analizele necesare, inclusiv genetice, erau în curs pentru a se stabili dacă Evgheni Prigojin a murit miercuri în prăbuşirea avionului.
Duminică, Comitetul rus de anchetă a confirmat moartea lui Evgheni Prigojin, în urma unor analize genetice, şi a celorlalte nouă victime de pe lista pasagerilor şi echipajului.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a negat vehement că autorităţile ruse ar fi implicate. ”Totul este o minciună absolută”, a denunţat el.
Joi, Putin declarara că-l cunoştea pe Prigojin ”de foarte mult timp” şi a spus că era un ”un om talentat, un om de afaceri talentat”.
”Nu-mi vine în minte alt exemplu de o sălbăticie atât de ostentativă”Johnson evocă o ”culme a trufiei” ca Prigojin să creadă că Putin l-ar ierta după ce i-a contestat Guvernul.
”În timp ce ne uităm la filmarea înfiorătoare a acestui avion care se îndreaptă în spirală spre pământ, suntem martorii a ceva istoric. Aceasta este lichidarea violentă - la televizor - a inamicilor săi de către un şef de stat în exerciţiu. Nu-mi vine în minte alt exemplu de o sălbăticie atât de ostentativă şi neinhibată a unui lider mondial - nu în timpul vieţii noastre”, scrie Johnson.
”Masca a căzut în întregime. Putin apare ca un gangster, iar «omagiul» său televizat absurd adus membrilor Wagner este direct din «The Godfather» (fimul ”Naşul” al lui Francis Ford Copola), conchide el.
Sursa: News.ro
Etichete: boris johnson , vladimir putin , Evgheni Prigojin
Dată publicare: 27-08-2023 16:18