Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bombardamente în regiunea rusească Belgorod: Un mort și opt răniți

O persoană a murit şi opt au fost rănite, duminică, în regiunea rusă Belgorod, în urma bombardamentelor efectuate de forţele ucrainene, potrivit guvernatorului regional.

„O persoană a murit. Se ştie că bărbatul a venit la noi din Tambov şi lucra ca antreprenor în construcţii, Îmi exprim condoleanţele faţă de familiile şi prietenii persoanei decedate. Opt persoane au fost rănite, şapte dintre ele se află acum în spital, iar una dintre ele este la terapie intensivă. Este asigurată toată asistenţa medicală necesară. O altă victimă a refuzat spitalizarea şi a fost trimisă pentru tratament ambulatoriu”, a declarat guvernatorul Viaceslav Gladkov pe Telegram, conform CNN și news.ro. 

Gladkov susţine că în atac au fost avariate 14 clădiri rezidenţiale şi mai multe maşini din zonă.

Belgorod se află la aproximativ 35 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Orașul a mai fost anterior ţinta unor atacuri.

În data de 15 noiembrie, două persoane ar fi fost ucise de bombardamentele ucrainene. La 8 decembrie, Gladkov a declarat că regiunea a fost din nou bombardată de forţele armate ale Ucrainei. Guvernatorul a declarat pe Telegram că oraşul a suferit pagube la o linie electrică.

Citește și
M142 HIMARS
Ruşii acuză că un bombardament al ucrainenilor în regiunea Luhansk s-a soldat cu zece morţi

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult