Bloomberg: "Noul front al lui Putin în războiul din Ucraina este în Balcani". Marea miză a liderului de la Kremlin

De-a lungul istoriei Rusiei, țarii au căutat modalități de a domina ceea ce ei numeau "vecinătatea apropiată" a vastului lor imperiu. În zilele noastre, invadarea ilegală a Ucrainei din ordinul lui Putin urmează același principiu strategic.

Dacă va triumfa în Ucraina, este logic că liderul de la Kremlin și-ar îndrepta atenția către Republica Moldova - următoarea oprire spre Europa de Est - acolo unde o enclavă separatistă, Transnistria, este ocupată deja de Rusia. Dar mai există o țintă foarte atractivă în apropiere: Balcanii de Vest, susține Stavridis.

Acest teritoriu turbulent din sud-estul Europei numără patru membri stabili ai NATO: Croația, Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Kremlinul și-a fixat atenția către "alte premii": Serbia, Kosovo și statul divizat etnic Bosnia-Herțegovina.

Citește și

Vladimir Putin trimite la război încă 150.000 de ruși. Anunțul oficial al Kremlinului

"Cum ar putea Putin să încerce să extindă influența Rusiei și să submineze angajamentele NATO și ale Uniunii Europene în acest important colț al Europei?", se întreabă James Stavridis.

Acesta precizează că știe bine regiunea balcanică de pe vremea când era șeful Comandamentului European al Statelor Unite (EUCOM) și comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), în perioada 2009-2013.

În acest context, el s-a întâlnit cu majoritatea liderilor de rang înalt din regiune, inclusiv cu actualul președinte al Serbiei, Aleksandar Vucici, cu fosta președintă a Croației, Kolinda Grabar-Kitarovici, și cu Milorad Dodik, actualul lider al Republicii Srpska, entitatea sârbă din cadrul statului modern Bosnia-Herțegovina.

Destrămarea Iugoslaviei a fost însoțită de războaie extrem de sângeroase, soldate cu peste 100.000 de morți, dintre care 8.000 de bărbați și băieți musulmani masacrați la Srebrenița (Bosnia-Herțegovina) în iulie 1995.

Tensiunile persistă între romano-catolicii din Croația, ortodocșii în principal din Serbia și musulmanii din Albania, Kosovo și Bosnia-Herțegovina.

Putin caută să tragă foloase proprii din această "istorie neterminată". Președintele Rusiei știe că, dacă statele membre NATO vor fi nevoite să intervină din nou pentru a calma spiritele în Balcani, atunci vor fi distrase de la susținerea Ucrainei.

În Kosovo, o fostă regiune sârbă căreia nici Belgradul, nici Moscova, dar nici România nu îi recunosc independența, NATO a desfășurat câteva mii de militari pentru a menține pacea.

Anul trecut, armata Serbiei a intrat în alertă maximă pe fondul unor revolte ale protestatarilor etnici sârbi din Kosovo care s-au soldat cu rănirea a 100 de soldați NATO.

Aceste evenimente au forțat NATO să-și întărească prezența cu încă câteva sute de pacificatori.

Putin încurajează în mod clar Serbia să exercite presiuni asupra guvernului din Kosovo, care are parte de susținerea NATO.

De asemenea, el depune eforturi pentru destabilizarea guvernului fragil al Bosniei și Herțegovinei, care este împărțit într-o președinție tripartită ciudată, cu câte un reprezentant al fiecăreia dintre cele trei circumscripții majore etno-religioase (bosniacă, croată și sârbă).

Cel mai experimentat actor politic local este Milorad Dodik, ce întreține legături strânse cu Moscova. Potrivit lui Stavridis, liderul sârbilor din Bosnia-Herțegovina i-a transmis acum zece ani că își dorește alipirea Republicii Srpska la Serbia, un act pe care Putin l-ar susține cu bucurie.

Potrivit contraamiralul în retragere Mark Montgomery, un astfel de demers "ar fi o provocare din partea lui Putin, care caută orice mijloace pentru a reduce încrederea în NATO și pentru a abate atenția de la susținerea Ucrainei".

Din fericire, Occidentul are opțiuni în fața unui astfel de plan, subliniază James Stavridis. Deocamdată, ideea cu privire la desfășurarea unor batalioane NATO în Ucraina este puțin probabilă.

În schimb, demersuri precum creșterea efectivelor din Kosovo și prevenirea tulburărilor pe care Putin încearcă să le provoace în zonă sunt posibile și au sens strategic, precizează Stavridis.

Acesta propune o divizare regională a eforturilor din cadrul NATO, subliniind că statele membre din Balcani și din apropiere (Grecia și Italia, de exemplu) se pot concentra asupra acestei regiuni, în timp ce statele membre est-europene și nordice se pot axa pe Ucraina.

Marile puteri – Franța, Germania, Marea Britanie și SUA – au resurse suficiente pentru a fi implicate în ambele zone, e de părere Stavridis.

În afară de forțele de stabilizare, NATO trebuie să țină seama de așa-numitul război hibrid purtat de Rusia împotriva sa. Putin se pricepe la utilizarea rețelelor sociale, a campaniilor de dezinformare și a propagandei sale pentru a provoca tensiuni în străinătate. NATO trebuie să-și folosească propriile rețele de informare pentru a expune și a contracara aceste narațiuni false.

Nu este exclus ca rușii să recurgă la atacuri cibernetice împotriva rețelelor electrice și a altor ținte vitale din Kosovo și părțile nonsârbe ale Bosniei. Astfel de atacuri ar crea confuzie și ar crește nemulțumirea socială.

Dacă se va întâmpla așa, NATO își poate susține aliații și prietenii din Balcani oferindu-le sisteme de apărare cibernetică mai eficiente.

În cele din urmă, destabilizarea rusă poate fi contracarată cu stimulente economice. Precum Bosnia și Herțegovina, Serbia își dorește cu disperare să adere la Uniunea Europeană.

Recent, ambasadorul Serbiei în SUA a scris o scrisoare în care susține că țara sa vrea doar pace. Sârbii pot demonstra că sunt sinceri respingând manipulările lui Putin și permițând Occidentului să rămână concentrat pe cea mai mare provocare a sa: războiul imoral purtat de Rusia împotriva Ucrainei, încheie James Stavridis.