Blogul fostului preşedinte american Donald Trump a fost închis după numai o lună de la lansare
Consilierul lui Trump Jason Miller a afirmat că pagina, care se numea "From the Desk of Donald J. Trump", nu va mai fi activată, conform News.ro.
”A fost doar un element auxiliar al eforturilor mai largi pe care le avem şi la care lucrăm”, a afirmat Miller într-un email transmis Reuters.
În ultimele luni, echipa lui Trump a vorbit despre planurile fostului preşedinte de a lansa o platformă de socializare, dar nu a oferit detalii.
"Sper să am în curând mai multe informaţii despre eforturile mai largi, dar nu am cunoştinţe precise despre calendar", a spus Miller.
Pagina blogului, care a fost descrisă ca un loc pentru ”a vorbi liber şi în siguranţă”, a servit ca un mijloc de comunicare unidirecţional, cu postări ale lui Trump care puteau fi apreciate şi partajate pe reţele de socializare precum Twitter şi Facebook, pe care Trump rămâne blocat.
O serie de platforme de socializare au interzis conturile fostului preşedinte după revolta din 6 ianuarie de la Capitolul SUA, a unei mulţimi pro-Trump.
Twitter, pe care Trump o folosea frecvent, a anunţat că interdicţia este permanentă, chiar dacă acesta va candida din nou la preşedinţie. Înainte de a fi interzis, omul de afaceri devenit politician avea peste 88 de milioane de adepţi.
Consiliul de supraveghere independent al Facebook a stabilit că compania a avut dreptate să suspende contul lui Trump, dar a criticat-o pentru caracterul nedefinit al interdicţiei. În luna mai, consiliul de supraveghere a acordat Facebook şase luni pentru a stabili un răspuns proporţional la acest caz. YouTube, parte a grupului Alphabet, a declarat că va restabili canalul lui Trump atunci când va decide că riscul violenţei a scăzut.