Blogger cunoscut, ucis de un internaut în urma unei conferințe
Galerie foto
Asasinarea lui Kenichiro Okamoto, un salariat al unei societăţi din Tokyo şi un specialist în securitate online care a apărut în câteva rânduri la televiziune, a fost premeditată, a anunţat poliţia.
Potrivit blogului său, Kenichiro Okamoto, în vârstă de 41 de ani, a susţinut duminică o conferinţă la Fukukoa, în sud-vestul ţării, despre ”certurile pe Internet” în care a vrut ”să-şi împărtăşească experienţa din certuri întâlnite online şi despre modul cum să le răspunzi”.
El a fost găsit mort în toaletă, prezentând mai multe urme de lovituri cu un cuţit, potrivit presei japoneze.
Presupusul asasin a fost arestat şi şi-ar fi recunoscut fapta, potrivit postului public NHK. El şi-a justificat fapta prin faptul că-l ”detesta” pe blogger.
Internetul japonez este teatrul a numeroase dispute şi hărţuiri, pornind de la persoane care acţionează adesea mascându-şi identitatea reală.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!