Blinken spune că intensificarea ciocnirilor din Ucraina este un scenariu al Rusiei pentru a justifica un atac
Evenimentele din ultimele 24-48 de ore "fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei", a acuzat Blinken într-un discurs la Conferinţa de Securitate de la Munchen, conform AFP.
"Deşi facem tot ce ne stă în putere pentru a transmite clar că există o cale diplomatică" la această criză gravă între Occident şi Rusia, "suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu aceasta este calea în care s-a angajat Rusia", a spus şeful diplomaţiei americane.
Blinken a formulat acuzaţii similare joi în Consiliul de Securitate al ONU.
Tot vineri, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a declarat la rând său că Rusia exercită "o ameninţare absolut inacceptabilă" asupra securităţii europene.
Anunţurile recente ale Rusiei privind o retragere parţială a trupelor "au fost un licăr de speranţă", a spus ea, adăugând însă că îşi doreşte să vadă acţiuni, "deoarece ameninţarea rusă este în continuare reală".
"Această criză nu este o criză ucraineană. Este o criză rusă", a declarat şefa diplomaţiei germane.
În timp ce Rusia a transmis joi SUA cererile sale strategice privind securitatea în Europa, pentru a dezamorsa criza privind Ucraina, Annalena Baerbock spune că propunerile Moscovei "nu sunt încurajatoare până acum".
"Vrem să discutăm în orice moment" despre aceste subiecte cu Rusia, dar "nu cu propuneri care pun la îndoială arhitectura de securitate pe care am construit-o împreună" în Europa, a afirmat ea.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi in ucraina , blinken
Dată publicare: 18-02-2022 18:02