Blestemul familiei Kennedy a lovit din nou. Saoirse Kennedy a murit la 22 de ani
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Saoirse Kennedy Hill se numără printre nepoții lui Robert Kennedy şi a lui Ethel Kennedy, decana de vârstă a familiei, care are în prezent 91 de ani.
Un echipaj de urgenţă a fost chemat pe proprietatea din Massachussets joi seară. Tânăra a fost transportată la spital, unde a fost pronunţat decesul. Fata era studentă la Colegiul Boston, unde studia comunicarea.
Potrivit presei americane, tânăra ar fi luptat cu depresia încă din perioada liceului. Ethel Kennedy a supraviețuit mai multor tragedii: moartea prematura a 2 dintre cei 11 copii și asasinarea soţului ei, Robert F. Kennedy, în 1968, la 5 ani după uciderea fratelui acestuia, președintele John Fitzgerald Kennedy.
"Inimile noastre sunt zdrobite de pierderea iubitei noastre Saoirse. Viaţa ei a fost plină de speranţă, promisiuni şi dragoste", precizează familia Kennedy într-un comunicat trimis media locale.
Comunicatul o citează pe bunica victimei cu afirmaţia "lumea este mai puţin frumoasă astăzi".